Simpozion despre istoria Diviziei 6 Infanterie, la Primăria Municipiului Focșani
2024-04-11 00:00

Simpozion despre istoria Diviziei 6 Infanterie, la Primăria Municipiului Focșani

 

Primăria Municipiului Focșani va găzdui, vineri, 12 aprilie 2024, simpozionul de istorie cu tema „Divizia 6 Infanterie Focșani în făurirea și apărarea României Mari".

 

Divizia 6 Infanterie a fost înființată la 1 aprilie 1883 cu dislocarea la Focșani, fiind subordonată Corpului 3 Armată, cu garnizoana la Galați. Militarii Diviziei 6 Infanterie s-au acoperit de glorie în campaniile la care au participat, de la Războiul pentru Independență la Al Doilea Război Mondial.

 

Simpozionul va fi precedat de vernisajul expoziției fotodocumentare cu imagini oferite de Muzeul Militar Național despre militarii Diviziei 6 Infanterie și campaniile la care au participat. Cu această ocazie a fost realizat și un pliant informativ despre istoria unității militare.

 

În cadrul simpozionului de vineri dimineață vor fi abordate subiecte precum evenimentele politico-militare în care a acționat Divizia 6 Infanterie Focșani de la înființare până la radierea din cadrul de pace al Armatei Române după cel de-al doilea război mondial; 165 de ani de la Unirea Principatelor Române; 165 de ani de la nașterea Mareșalului Alexandru Averescu; 105 ani de la Campania Armatei Române pentru apărarea României Mari; 10 ani de la înființarea Asociației „Mărăști 1917-Mareșalul Averescu", care continuă tradițiile „Societății Mărăști", înființată la 5 decembrie 1917.

 

Asociația „Mărăști 1917 - Mareșalul Averescu" își propune să continue și în 2024 activitățile de promovare a istoriei și valorilor Armatei Române, cu scopul de a menţine treaz spiritul național şi de a duce mai departe valorile trecutului neamului nostru.

 

Manifestarea se desfășoară cu aprobarea Ministerului Apărării Naționale în colaborare cu Primăria Municipiului Focșani, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I", Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor" Focșani și Brigada 8 ROT „Alexandru Ioan Cuza" Focșani.

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect