Proiectele de investiții ale Primăriei Focșani au fost prezentate, ieri, în fața focșănenilor care locuiesc în zona Gării
2019-03-19 00:00

Proiectele de investiții ale Primăriei Focșani au fost prezentate, ieri, în fața focșănenilor care locuiesc în zona Gării

Proiectele de investiții ale Primăriei Focșani au fost prezentate, ieri, în fața focșănenilor care locuiesc în zona Gării. Întâlnirea primarului Cristi Misăilă cu locuitorii Focșaniului a avut loc într-o sală de la baza de practică a Colegiului Economic „Mihail Kogălniceanu", neîncăpătoare pentru focșănenii veniți să vadă proiectele de investiții și să își spună problemele în fața conducerii municipalității. A fost ultima întâlnire organizată de Primărie înainte de ședința Consiliului Local, unde va fi discutat proiectul de hotărâre referitor la modul de folosire a excedentului de circa 30 milioane lei. Primarul Cristi Misăilă a arătat că, în lipsa unei legi a bugetului de stat, municipalitatea a pregătit un proiect de hotărâre privind modul în care vor fi cheltuiți cei 30 de milioane lei. Majoritatea, adică 25 milioane lei, vor fi alocați pentru proiectele de investiții pregătite de municipalitate, diferența urmând să fie alocată pentru a acoperi temporar golurile de casă provenite din decalajele între veniturile și cheltuielile secțiunilor de funcționare și dezvoltare în acest an.

 

Acest proiect de hotărâre urmează să fie supus aprobării în ședința Consiliului Local din 18 martie. Practic, municipalitatea a recurs la această procedură pentru a putea semna contractele de execuție la diferite investiții pentru care a fost finalizată procedura de achiziție publică. S-a ajuns în situația ca firmele de construcții să nu poată începe lucrările pentru că municipalitatea nu are un buget pentru aceste investiții. Sunt multe lucrări, precum reabilitarea străzii Cpt. Stoenescu, a străzii Ion Basgan sau lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor Revoluției, Aleea, Parc, Aleea Sudului, Cpt. Crețu Florin. Un alt lot este în cadrul proiectului de reabilitare și modernizare a drumurilor locale din Focșani: Gloriei, Caragiale, Traian Ionescu, Moș I. Roată, Transilvaniei, Rodnei, Alecu Russo, Albinei, Cărăbuș, Jiliștei, 13 decembrie, Putnei, Diviziei, 1 Mai, Podgoriei, Ion Creangă, Alee Școlii, Aleea Florilor, Cartier CFR, Racoviță, N. Titulescu, Timotei Cipariu, Arh. I. Mincu, Muncitori, Miron Costin, Mărăști, D. Zamfirescu.

 

Unul dintre proiectele prezentate de primarul Misăilă și care a stârnit discuții cu oamenii prezenți în sală a fost proiectul de reabilitare termică a blocurilor cu ajutorul fondurilor europene. Primarul Misăilă a spus că numărul de blocuri înscrise în acest program putea fi mai mare însă, din cauza unor dezinformări lansate în spațiul public, multe asociații și proprietari de apartamente au anunțat că renunță la proiect. Ori, a explicat primarul Misăilă, costurile pentru proprietari sunt mici și pot fi eșalonate pe o perioadă de zece ani. În prima etapă cheltuielile cu reabilitarea blocurilor sunt suportate de Primărie iar ulterior, în termen de zece ani, proprietarii achită municipalității sumele de bani. În cazul persoanelor cu venituri mici se poate ajunge să se plătească chiar și 3,5% din investiție. Cei prezenți în sală au arătat că mulți dintre proprietarii de apartament nu au știut costurile, ce presupune acest program de reabilitare termică. Unul dintre cei prezenți i-a reclamat primarului că administratorul de la Asociație nu a fost interesat să facă această reabilitare pentru că nu locuia în scara de bloc unde era nevoie de reabilitare. „În scara de bloc unde locuia adminstratorul s-au făcut lucrări pentru că au avut bani de la închirierea spațiului pentru o antenă de telefonie dar la scara noastră nu a făcut nimic, nici cu acest proiect de la primărie nu a fost interesat ca să facem reabilitarea scării", a spus focșăneanul.

 

Societate pentru serviciile de administrare a blocurilor

 

Una dintre problemele ridicate de locatarii din zonă a vizat modul de funcționare a asociațiilor de proprietari în urma modificării legislației referitoare la acestea. Problema ridicată de cetățeni a fost cea a autorizării administratorilor. Conform legii, din luna septembrie ar trebui ca toți administratorii asociațiilor să fie autorizați, să dețină un certificat de calificare profesională. Ori, a arătat un administrator, nu există decât o singură societate, la București, care poate realiza cursuri de pregătire și poate emite aceste certificate. În acest context, oamenii au solicitat implicarea municipalității, care să susțină financiară sesiuni de pregătire a administratorilor de asociații. Soluția găsită de primar, și aprobată de oamenii prezenți la dezbatere, a fost ca o societate a municipalității să presteze aceste servicii către asociațiile de proprietari.

 

Această societate ar oferi servicii la fel ca orice societate comercială, doar că ar fi cu capital de stat, în subordinea administrației locale, și ar fi evitate situațiile în care administratorii nu plătesc facturile la utilități, întocmesc greșit listele de plată sau chiar folosesc banii locatarilor în scopuri personale. „Ar fi o societate care să gestioneze problemele de condominii. Se face un contract cu asociațiile care doresc și va juca rolul unui administrator de bloc", a explicat primarul Misăilă, precizând că este o propunere care va fi dezbătută public pentru a afla dacă este aprobată de focșăneni. Soluția a fost împărtășită de oamenii prezenți, care au reclamat numeroase probleme cu administratorii asociațiilor de proprietari. Se știe că în zona Gării sunt multe asociații de proprietari care funcționează doar cu numele. Unele asociații sunt formate dintr-o singură scară de bloc, cu probleme legate de înregistrare, fără administrator autorizat.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect