PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI CONTINUĂ LUCRĂRILE DE MODERNIZARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE
2020-04-27 00:00

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI CONTINUĂ LUCRĂRILE DE MODERNIZARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE


Dragi focșăneni, au fost reluate lucrările de refacere a infrastructurii pe străzile: Moș Ion Roată, Transilvaniei, Gloriei și Cpt Traian Ionescu, urmând ca în perioada următoare să fie continuate lucrările și pe străzile Aleea Florilor, Aleea Școlii, Str. Cartier CFR, Emil Racoviță, Ion Creangă, Putnei, Rodnei, Cărăbuș, Albinei, Alecu Russo, Jiliștei și Muncitori.

 

Astfel, pe TOATE aceste străzi va fi turnat cel de-al doilea strat de asfalt (cel de uzură), după ce la finalul anului trecut a fost așternut primul covor asfaltic. Între timp, pe fiecare dintre aceste străzi, constructorul va finaliza penultima etapă a lucrărilor și anume ridicarea la cota finală a capacelor de canal, a căminelor de gaze naturale și a gurilor de scurgere și racordarea geigerelor la rețeaua de canalizare, pentru a putea fi la același nivel după turnarea stratului de uzură.

 

De asemenea, în cadrul aceluiași proiect, se desfășoară lucrări și pe străzile Arh. Ion Mincu, Timotei Cipariu, I.L. Caragiale și Podgoriei, intervențiile fiind de refacere a trotuarelor și a părții carosabile. Totodată, ne cerem scuze și pe această cale pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegerea de care ați dat dovadă în tot acest timp.

 

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Depunere documente online Depunere documente online

Depune documente: Investiții, Agricol, Urbanism, ITL, Petiții, L544, etc.

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar