Pe strada Timotei Cipariu lucrările sunt executate corect
2020-05-19 00:00

Pe strada Timotei Cipariu lucrările sunt executate corect


Domnul ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, caută nod în papură lucrărilor publice executate în Focșani pentru a stopa plățile în cadrul proiectelor derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Mai pe românește, ar vrea să nu asfaltăm nici o stradă ca să își rupă focșănenii mașinile în gropi. Atunci când vede că muncim, Grindă mai înscenează câte o făcătură.

 

Este și cazul lucrărilor de pe strada Timotei Cipariu unde au fost montate borduri care au fost fixate cu pană de beton semiumed. Despre acest beton, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației spune că este...praf. Ce spun specialiștii, însă? "Betonul semiumed este un material pentru o lucrabilitate pe termen lung". Prin urmare, materialul folosit pentru fixarea bordurile - fixate ulterior de către asfalt pe de o parte și pământ/gazon pe de cealaltă parte - este cel prevăzut în proiectul tehnic, aprobat de finanțator, adică exact de ministerul condus de Grindă.

 

Dar aceste aspecte tehnice nici nu contează, fiindcă ministrul Grindă recunoaște în declarația sa de presă de astăzi ceea ce are, de fapt, în intenție! "Ca ministru al Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației nu voi accepta să se plătească niciodată astfel de lucrări de mântuială, de o calitate îndoielnică, vizibilă tuturor specialiștilor și ne-specialiștilor!"

 

Cred că ministrul Grindă habar nu are pe ce lume trăiește și se antepronunță în legătură cu lucrările pe care Primăria Municipiului Focșani le execută! Grindă să înceteze cu scenariile și să nu le creeze disconfort cetățenilor de pe strada Timotei Cipariu doar pentru că el se află în campanie electorală. Scenariile astea ieftine nu mai impresionează pe nimeni.

 

Acesta este modelul după care actionează Grindă și ai lui, acțiuni făcute doar în folosul propriu și pentru satisfacerea intereselor personale și de grup! Așa au făcut și la spital! Au scris într-o fițuică PNL că directorul este diagnosticat COVID-19, apoi s-au autosesizat și au trimis poliția să îl interneze cu forța în Spitalul Județean. L-au ținut acolo până au putut să îl suspende din funcție și i-au dat drumul doar după ce au numit-o director pe verișoara prefectului!

 

Se prea poate ca ministrul Grindă să fi terminat cu angajatul rudelor pe funcții de director și acum să înceapă prigoana împotriva focșănenilor care au dreptul la străzi și trotuoare reabilitate. Au dreptul că ei plătesc taxe și impozite la zi! Alții, cum ar fi Grindă, plătesc taxele doar după ce sunt descoperiți, somați și luați la întrebări de mass-media.

 

Înapoi


Servicii Online

Depunere documente online Depunere documente online

Depune documente: Investiții, Agricol, Urbanism, ITL, Petiții, L544, etc.

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar