Lucrările executate pe străzile din municipiul Focșani respectă proiectele tehnice și sunt conforme, fapt constatat și de către Corpul de Control al Ministerului Lucrărilor Publice.
2020-05-22 00:00

 Lucrările executate pe străzile din municipiul Focșani respectă proiectele tehnice și sunt conforme, fapt constatat și de către Corpul de Control al Ministerului Lucrărilor Publice.

Lucrărileexecutate pe străzile din municipiul Focșani respectă proiectele tehnice și sunt conforme, fapt constatat și de către Corpul de Control al Ministerului Lucrărilor Publice.

 

Vineri, 22 mai 2020, echipa de control a Serviciului Corp Control din cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a verificat stadiul fizic al lucrărilor executate în cadrul obiectivului de investiții "Modernizare și reabilitare Drumuri locale în intravilanul Municipiului Focșani".

 

Practic este vorba de cele 28 de străzi pe care Primăria Municipiului Focșani le modernizează prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), finanțarea de la bugetul de stat fiind în valoare de 9.446.483 lei, iar de la bugetul local 4.920.671,36 lei.

 

În urma verificării documentelor și a vizitei din teren, procesul verbal încheiat arată faptul că "nu s-au constatat neconformități privind lucrările executate și solicitate spre decontare". Focșani, acasă!

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect