Grup de lucru mixt pentru implementarea strategiilor Guvernului României, în vizită la Focșani
2024-03-22 00:00

Grup de lucru mixt pentru implementarea strategiilor Guvernului României, în vizită la Focșani

 

Primăria Municipiului Focșani a găzduit, timp de două zile, lucrările Grupului de lucru mixt pentru implementarea strategiilor Guvernului României de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii rome pentru perioada 2022 - 2027.

 

Joi, 21 martie 2024, în sala de ședințe a Consiliului Local Focșani a avut loc o ședință a acestui grup de lucru, în timp ce vineri, 22 martie 2024, membrii grupului de lucru au avut vizite în teren la investițiile pe care municipalitatea le derulează în Cartierul Bahne și Cartierul Sud.

 

Ședința de joi a fost condusă de către Dragoș Hotea, Secretar de Stat la Cancelaria Primului-Ministru și de către Iulian Paraschiv, Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.

 

La ședință au participat, pe lângă autoritățile locale și reprezentanții ministerelor cu atribuții în coordonarea strategiei, Molnar Zolt, adjunct al Avocatului Poporului, Petru Beldea, Subsecretar de stat în MAI, Dincer Geafer, Subsecretar de stat în cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice, Francisc Gal, Subsecretar de stat în MMSS, Cecilia Văduva, Secretar General Adjunct în MIPE, alți reprezentanți din instituțiile membre în Grupul de Lucru.

 

În cadrul discuțiilor, Cristi Valentin Misăilă, Primarul Municipiului Focșani a făcut o informare cu privire la demersurile întreprinse la nivelul orașului pentru susținerea cetățenilor din Cartierul Bahne și din Cartierul Sud, identificate ca fiind zone marginale.

 

În Cartierul Bahne, Primarul Misăilă a vorbit despre demolarea Blocului G2, un bloc care a fost expertizat cu risc seismic și care punea în pericol locatarii - cazuri sociale din Focșani.

 

Tot în Cartierul Bahne au fost reabilitate spațiile verzi, Parcul Bahne, trotuarele, iluminatul stradal și au fost construite cinci locuri de joacă.

 

De asemenea, pentru preșcolarii din Bahne a fost reabilitată Grădinița 16. În acest moment se lucrează la montarea mobilierului școlar, în așa fel încât, imediat ce grădinița va obține autorizațiile de funcționare de la DSP Vrancea și de la ISU Vrancea, copiii să se poată întoarce la studii aici.

 

Tot în Bahne, pe locul fostului Bloc G2 se construiește, cu fonduri europene, un Centru Multifuncțional pentru activități educative, culturale, recreative și sociale. Va fi o clădire cu 13 săli, în care se vor amenaja diverse activități. De asemenea, va exista un birou de Taxe și Impozite, un birou al Direcției de Asistență Socială (DAS) Focșani etc.

 

Primarul Misăilă a vorbit despre reabilitarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a blocului social din strada Măgura unde locuiesc un număr de 16 familii.

 

În ceea ce privește Cartierul Sud, a fost făcută o prezentare a locuințelor sociale din str. Revoluției 16-17. Aici, în locul a 90 de camere de cămin, cu bani de la Uniunea Europeană, se realizează 45 de locuințe sociale.

 

De asemenea, în Cartierul Sud a fost reabilitat fostul dispensar în care acum funcționează un Centru de permanență, medicină de familie și se reabilitează Grădinițele 10-13, Creșa 1 și Grădinița 1.

 

Vineri, 22 martie 2024, toate aceste investiții au fost prezentate de Primarul Cristi Valentin Misăilă și aparatul de specialitate din Primăria Municipiului Focșani membrilor Grupului de Lucru prezenți la ședință.

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect