Direcţia de Asistenţă Socială, cu sediul în Focşani, str. Cuza Vodă, nr. 43, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei posturi de medic medicină generală/medicină de familie, cu normă întreagă, în cadrul Compartimentului Cabinete Medicale şi de Medicină Dentară – unităţi de învăţămant

Direcţia de Asistenţă Socială, cu sediul în Focşani, str. Cuza Vodă, nr. 43, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei posturi de medic medicină generală/medicină de familie, cu normă întreagă, în cadrul Compartimentului Cabinete Medicale şi de Medicină Dentară - unităţi de învăţămant.
În vederea înscrierii la concurs, candidații vor depune la sediul unităţii un dosar, care va cuprinde următoarele documente:
a) cererea în care se menţionează postul pentru care doreşte să concureze;
b) copia de pe diploma de licenţă;
c) copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancţiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) sau e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordinul (MS) nr. 869/2015 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor de ocupare a posturilor de medic, medic dentist, farmacist, biolog, biochimist şi chimist din unităţile sanitare publice, precum şi a funcţiilor de şef de secţie, şef de laborator şi şef de compartiment din unităţile sanitare fără paturi, respectiv a funcţiei de farmacist-şef în unităţile sanitare publice cu paturi;
f) cazierul judiciar și certificatul de integritate comportamentala;
g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează;
h) chitanța de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la caseria Direcției de Asistență Socială Focșani.
Actele prevăzute vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Documentele prevăzute la lit.d), f) şi g) sunt valabile trei luni şi se depun la dosar în termen de valabilitate.

BIBLIOGRAFIE

1. Bazele medicinei de familie, vol II, A. Restian, Ed Medicală, București, 2002
2. Bazele medicinei de familie, vol III, A. Restian, Ed Medicală, București, 2002
3. Diagnostic și tratament în practica medicală, L. Tierney S,J MC Phee, Ed Stiintelor Medicale, București, 2001
4. Ghid de practică medicală, vol 1, , Ed Infomedica, , București, 2001
5. Esențialul în pediatrie, E. Ciofu, C. Ciofu, Ed Amaltea, București, 2000
6. Ordinul nr. 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activităţi medicale si a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;
7. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1563/2008 pentru aprobarea Listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii si adolescenți;
8. Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1456/2020 pentru aprobarea Normelor de igiena privind unitatile pentru ocrotirea, educarea si instruirea copiilor si tinerilor, actualizat;
9. Ordinul nr. 438/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor din unitățile deîinvățământ de stat și particulare autorizate/acreditate, privind acordarea asistenței medicale gratuite și pentru promovarea unui stil de viață sănătos;
10. Ordinul ministrului sănătății nr. 1761/2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfecție efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficienței acestuia.
TEMATICA - medic medicină generală/ medicină de familie din cadrul Compartimentului Cabinete Medicale şi de Medicină Dentară - unităţi de învăţământ.

• Primul-ajutor prespitalicesc în principalele urgențe medico-chirurgicale: șocul în pediatrie (5), prăbușirea tensiunii arteriale/șocul (1), stopul cardio-vascular, entorse, luxaţii, fracturi, traumatisme forte, arsuri (1)
• Atitudinea medicului în fața unor simptome comune (astenia, febra, dispneea, durerea toracică, palpitațiile, durerile abdominale) (1)
• Afecțiunile respiratorii la copil (5) și adultul tânăr (2): infecțiile acute de căi respiratorii superioare, pneumoniile acute, astmul bronșic.
• Afecțiunile cardio-vasculare la copil și adultul tânăr: cardiopatiile congenitale, hipertensiunea arterială, tulburările de ritm cardiac (5)
• Afecțiuni digestive la copil și adultul tânăr: gastrite acute și cronice (2) ulcerul gastro-duodenal (2) esofagita de reflux (4) hepatite acute și cronice (4) apendicita acută (1)
• Afecțiunile renale la copil și adultul tânăr: infecțiile de tract urinar (5), litiaza renală (1)
• Afecțiunile metabolice la copil și adultul tânăr: diabetul zaharat, obezitatea (2)
• Afecțiunile hematologice la copil și adultul tânăr: sindrom anemic (2)
• Afecțiunile endocrine la copil și adultul tânăr: hipertiroidia, hipotiroidia (4), spasmofilia și tetania (3), pubertatea normală și patologică, stadiile Tanner (5), tulburările de ciclu menstrual, dismenoreea (1)
• Afecțiunile neurologice la copil (5) și adultul tânăr(1): cefaleea acută și cronică, convulsiile 2
• Afecțiunile psihice la copil și adultul tânăr: depresia, anxietatea (2)
• Afecțiunile dermatologice la copil și adult: dermatitele alergice și infecțioase, parazitozele (3,5) • Bolile infecțioase la copil și adultul tânăr: mononucleoza infecțioasă (3), scarlatina (3) hepatitele virale (4), boli cu transmitere sexuală (3)
• Norme privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale desfășurate în cabinetele medicale din unitățile de învățământ (6)
• Nevoile nutritive și calorice ale copiilor și tinerilor (7, 8)
• Cerințele igienico-sanitare în colectivitățile de copii și tineri (8)
• Cerințele igienico-sanitare ale blocului alimentar în colectivitățile de copii și tineri (8)
• Atribuțiile medicului din grădinițe, școli și universități (9)
• Cerințele igienico-sanitare ale cabinetului medical din unitățile de învățământ (10)

Înscrierile la concurs se fac la sediul instituţiei, în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării anunţului în "Viaţa Medicală", iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 şi 90 zile de la publicarea în ziarul menţionat mai sus.
Data publicării anunţului pentru organizarea concursului în ziarul central cu profil medical "Viaţa Medicală " 01.07.2022 .

Relaţii suplimentare se obtin la sediul Directiei de Asistenţă Socială Focşani, str. Cuza Vodă, nr. 43, judeţul Vrancea, Compartiment resurse umane, telefon 0337.10.10.55.

 


CALENDAR DESFASURARE CONCURS
Medici

1. publicare anunț - 01.07.2022
2. depunere dosar concurs - 04.07.2022, ora 08:00 - 18.07.2022 , ora 16:00 - art. 5(5), lit.g - în termen de 15 zile calendaristice de la data publicării pe site MS;
3. selecţie dosare - 19.07.2022 - 25.07.2022 - art. 6(4) 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor pentru completarea acestora;
4.afişare selecţie - 26.07.2022, ora 16:00 - ulterior expirării termenului de completare a dosarelor;
5. depunere contestaţii selecţie dosare - 26-27.07.2022, ora 16:00 - art. 6 (6) - în termen de două zile lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor;
6. soluționare contestaţii și afișare rezultat - 28.07.2022- 29.07.2022, ora 13:30 - art. 6 (6) - în termen de două zile lucrătoare de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor.
7. afișare rezultat contestație selecție dosare - 01.08.2022, ora 13:30 -
8. proba scrisă - 08.08.2022, ora 09:00;
9. notarea şi comunicarea rezultatelor la proba scrisă - 08.08.2022, ora 15:00, anexa 2, Ordin 869/2015;
10.depunere contestaţii la proba scrisă - 08.08.2022, ora 16:00 anexa 2, Ordin 869/2015 în termen de o oră de la comunicarea rerzultatelor la proba scrisă.
11. răspuns contestaţii proba scrisă şi afişare rezultate - 09.08.2022, ora 16:00;
12. proba practică - 11.08.2022, ora 09:00
13. notarea şi comunicarea rezultatelor la proba practică - 11.08.2022, ora 15:00 anexa 2, Ordin 869/2015
14. depunere contestaţii la proba interviu -11.08.2022, ora 16:00 anexa 2, Ordin 869/2015 în termen de o oră de la comunicarea rerzultatelor la proba practică.
15.răspuns contestaţii proba practică şi afişare rezultate - 12.08.2022, ora 13:00 anexa 2, Ordin 869/2015 în termen de 24 ore de la înregistrarea contestației
16. afişare rezultate finale - 12.08.2022, ora 13:30 - art. 10 (3) Ordin 869/2015
17. prezentare la post - art. 14(2) ( 16.08-30.08)


ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL FOCȘANI
DIRECȚIA DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ FOCȘANI
Str.Cuza Vodă, nr. 43, Focșani, cod 620034
Tel. 0237-626706, 0237-625017, 0337-101055; fax 0237-233632
Cod fiscal: 37349213
Certificat de acreditare seria AF, nr. 005790/20.03.2019
e-mail: splas_focsani@yahoo.com

 

F I Ș A P O S T U L U I

Denumirea postului: medic medicină generală/medicină de familie- COD COR - 221101
Nivelul postului: contractual de execuţie
Punctajul postului: maxim
Descrierea postului:
1. Pregătirea profesională impusă ocupantului postului:
1.1. Pregătirea de bază: diploma de medic sau diploma de licenţă în medicină și drept de liberă practică.
1.2. Pregătire de specialitate:
1.3. Perfecţionări periodice necesare menţinerii competenţei cerute de post: - periodic.
2. Experienţa necesară executării operaţiunilor specifice postului:
2.1. Experienta in muncă: -
2.2. Experienţa în specialitate cerută de post:
2.3. Perioada necesară iniţierii în vederea executării atribuţiilor specifice postului: -
3. Dificultatea atribuţiilor specifice postului:
3.1. Complexitate medie, cu o diversificare majoră a operaţiilor de efectuat
3.2. Gradul de autonomie în acţiune
3.2.1. subordonare directă directorului executiv al Direcției de Asistenţă Socială Focşani
3.2.2. colaborează cu: - Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în domeniul igienei alimentare şi şcolare, a realizării unor programe, etc.
- conducerea unităţii şcolare.
3.3. Efortul intelectual caracteristic efectuării operaţiilor specifice postului: - mediu
3.4. Necesitatea unor aptitudini deosebite.
3.5. Tehnologii speciale care trebuie cunoscute.


4. Responsabilitatea implicată de post:
4.1.Responsabilitatea de conducere şi coordonare a asistenţilor medicali din subordine.
4.2. Păstrarea confidenţialităţii.
4.3. Responsabilitatea luării unor decizii în situaţii de urgenţă medico-chirurgicale în limita cunoştinţelor şi competenţelor dobândite.
5. Sfera de relaţii:
5.1. Grad de solicitare din partea structurilor interne ale compartimentului;
5.2. Grad de solicitare din partea structurilor externe.
5.3. Grad de solicitare din partea elevilor şi aparţinătorilor lor.

DESCRIEREA ACTIVITĂȚILOR CORESPUNZATOARE POSTULUI
Medicul are în principal următoarele atribuții:
A. Servicii de asigurare a unui mediu sănătos pentru comunitatea de preşcolari şi/sau elevi
I. Identificarea și managementul riscurilor pentru sănătatea colectivității
a) Semnalează directorului şcolii şi instituţiilor publice cu atribuţii de control încălcările legislative vizând determinanţii comportamentali ai stării de sănătate (vânzarea de produse din tutun, alcool, droguri, substanţe etnobotanice, alimente şi băuturi restricţionate la comercializare în şcoli).
b) Semnalează nevoile de amenajare şi dotare a cabinetelor directorului unităţii de învăţământ şi comunităţii locale.
c) Controlează respectarea condiţiilor de igienă din spaţiile de învăţământ, de cazare şi alimentaţie din unităţile de învăţământ arondate.
d) Supraveghează recoltarea de produse biologice pentru investigaţiile de laborator, în vederea depistării afecţiunilor infectocontagioase la subiecţi şi contacţi.
e) Urmăreşte modul de respectare a normelor de igienă a procesului instructiv-educativ (teoretic, practic şi la orele de educaţie fizică).
f) Controlează, prin sondaj, igiena individuală a preşcolarilor şi şcolarilor.
g) Verifică efectuarea periodică a examinărilor medicale ale personalului didactic şi administrativ-gospodăresc din unităţile arondate, conform reglementărilor de sănătate şi securitate în muncă.
II. Gestionarea circuitelor functionale
a) Evaluează circuitele funcţionale şi propune toate măsurile pentru conformarea la standardele şi normele de igienă.
b) Prezintă măsurile necesare directorului unităţii de învăţământ.
c) Sprijină conducerea unităţii de învăţământ în menţinerea condiţiilor igienico-sanitare în conformitate cu normele în vigoare.
d) Verifică implementarea măsurilor propuse.
III. Verificarea respectarii reglementărilor de sănătate publică
a) Constată abaterile de la normele de igienă şi antiepidemice.
b) Informează, în scris, directorul şcolii şi/sau reprezentanţii direcţiei de sănătate publică judeţene, în legatura cu aceste abateri.
c) Supervizează corectarea abaterilor.
d) Raportează la Direcţia de Sănătate Publică Vrancea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, toate cazurile şi/sau focarele de boli transmisibile, efectuează ancheta epidemiologică în colectivitate sub îndrumarea Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea şi implementează măsurile necesare, stabilite conform metodologiilor elaborate de Institutul Naţional de Sănătate Publică.
IV. Verificarea conditiilor si a modului de preparare si servire a hranei
a) Vizează întocmirea meniurilor din grădiniţe şi cantine şcolare.
b) Supraveghează efectuarea anchetelor alimentare periodice pentru verificarea respectării unei alimentaţii sănătoase.
c) Verifică starea de sănătate a personalului blocului alimentar din grădiniţe şi cantine şcolare, în vederea prevenirii producerii de toxiinfecţii alimentare.
d) Dispune măsurile necesare pentru rezolvarea imediată a eventualelor nereguli constatate.
e) Informează operativ directorul unităţii de învăţământ despre neregulile constatate şi despre măsurile ce trebuie adoptate.

B. Servicii de menţinere a stării de sănătate individuale şi colective
I. Servicii curente
În vederea asigurării aprovizionării cabinetului medical cu medicamente pentru aparatul de urgenţă, material sanitare şi cu instrumentar medical (în colaborare cu medicul coordonator, după caz), medicul întocmeşte şi înaintează Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicină Scolară Focşani necesarul materialelor şi medicamentelor.
II. Imunizari
a) Efectuează triajul epidemiologic, la intrarea şi revenirea în colectivitate după vacanţele şcolare, precum şi realizarea de imunizări în situaţii epidemiologice speciale, stabilite prin norme aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.
b) Verifică antecedentele vaccinale ale copiilor la înscrierea în colectivitate şi pe întreg parcursul procesului de învăţământ, informează şi îndrumă părinţii/aparţinătorii legali către medicul de familie pentru efectuarea vaccinărilor în cazul în care acestea nu au fost efectuate corespunzător vârstei, conform recomandărilor prevăzute în Calendarul de vaccinări, din cadrul Programului naţional de vaccinare derulat de Ministerul Sănătăţii.
c) Eliberează, la cererea părinţilor sau a tutorelui legal instituit al copiilor, fişa cu vaccinările efectuate până la data de 1 mai 2015 în unitatea de învăţământ, în vederea transmiterii către medicul de familie a informaţiilor complete privind vaccinarea copiilor.
d) Organizează activitatea de vaccinare în situaţii epidemiologice speciale, respectând condiţiile de igienă şi de siguranţă.
e) Colaborează cu direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti în vederea aprovizionării cu vaccinurile necesare în situaţii epidemiologice speciale.
f) Se îngrijeşte de întocmirea corectă a evidenţelor necesare şi de raportarea activităţilor de imunizare realizate în situaţii epidemiologice speciale, conform normelor stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii.
g) Eliberează părinţilor sau tutorilor legali instituiţi ai copiilor adeverinţe de vaccinare în cazul efectuării vaccinărilor în situaţii epidemiologice speciale, în vederea transmiterii către medicul de familie.
III. Triaj epidemiologic
a) Iniţiază supravegherea epidemiologică a preşcolarilor din grădiniţe şi a elevilor. b) Depistează, izolează şi declară orice boală infectocontagioasă, în funcţie de grupă.
c) Participă la efectuarea de acţiuni de investigare epidemiologică a elevilor suspecţi sau contacţi din focarele de boli transmisibile, sub îndrumarea metodologică a medicilor epidemiologi.
d) Aplică tratamentele chimioprofilactice în focare, la indicaţia medicilor epidemiologi.
e) Iniţiază acţiuni de dezinfecţie-dezinsecţie şi deparazitare în cazul focarelor parazitare (pediculoză, scabie), virale sau microbiene (tuberculoză, infecţii streptococice, boli diareice acute etc.) din grădiniţe şi şcoli, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
f) Iniţiază acţiuni de supraveghere epidemiologică a virozelor respiratorii în sezonul epidemic.
g) Efectuează triajul epidemiologic după vacanţele şcolare sau ori de câte ori este nevoie.
h) Depistează activ, prin examinări periodice, anginele streptococice şi urmăreşte tratamentul cazurilor depistate.

C. Servicii de examinare a stării de sănătate a elevilor
I. Evaluarea stării de sănătate
a) Participă la anchetele stării de sănătate iniţiate în unităţile de copii şi tineri arondate.
b) Asigură asistenţă medicală pe perioada desfăşurării examenelor naţionale.
c) Prezintă în consiliile profesorale ale unităţilor de învăţământ arondate o analiză anuală a stării de sănătate a copiilor.
d) Examinează elevii care vor fi supuşi imunizărilor profilactice, pentru stabilirea eventualelor contraindicaţii, şi supraveghează efectuarea vaccinărilor şi apariţia reacţiilor adverse postimunizare (RAPI).
e) Examinează toţi preşcolarii din grădiniţe şi elevii - examenul medical de bilanţ al stării de sănătate din clasele I, a IV-a, a VIII-a, a XII-a/a XIII-a şi ultimul an al şcolilor profesionale, pentru aprecierea nivelului de dezvoltare fizică şi neuropsihică şi pentru depistarea precoce a unor eventuale afecţiuni.
f) Selecţionează, din punct de vedere medical, elevii cu probleme de sănătate, în vederea orientării lor şcolare şi profesionale la terminarea învăţământului gimnazial şi liceal.
g) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la concursuri, olimpiade şcolare (cu excepţia celor sportive) şi în vacanţe, în diferite tipuri de tabere, eliberând avizul epidemiologic, în care se va menţiona şi patologia cronică a copilului.
h) Examinează preşcolarii şi elevii care vor participa la activităţi/lecţii de educaţie fizică şi la concursuri/competiţii sportive cu caracter de masă, eliberând avizul medical cu specificaţia "clinic sănătos", menţionându-se, după caz, şi patologia cronică a copilului. Pentru participările la evenimentele sportive destinate elevilor care practică sportul de performanţă este necesar avizul medicilor specialişti de medicină sportivă.
i) Vizează documentele medicale pentru obţinerea de burse medicale şcolare.
II. Monitorizarea copiilor cu afectiuni cronice
Dispensarizează elevii din toate clasele, cu probleme de sănătate, aflaţi în evidenţa specială, în scop recuperator.
III. Elaborarea raportărilor curente pentru sistemul informational din sănătate
Completează împreună cu cadrele medicale medii din subordine raportările curente privind morbiditatea înregistrată şi activitatea cabinetelor medicale din grădiniţe şi şcoli.
IV. Eliberarea documentelor medicale necesare
Eliberează adeverinţe medicale la terminarea grădiniţei, şcolii generale, şcolii profesionale şi a liceului.

D. Servicii de asigurare a stării de sănătate individuale
I. Acordarea de bilete de trimitere
Eliberează bilete de trimitere simple.
II. Acordarea de scutiri medicale.
a) Eliberează pentru elevii cu probleme de sănătate documente medicale în vederea scutirii parţiale de efort fizic şi de anumite condiţii de muncă, în cadrul instruirii practice în atelierele şcolare.
b) Eliberează scutiri medicale de prezenţă la cursurile şcolare pentru elevii bolnavi.
c) Eliberează scutiri medicale, parţiale sau totale, de la orele de educaţie fizică şcolară, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
d) Vizează documentele medicale eliberate de alte unităţi sanitare pentru motivarea absenţelor de la cursurile şcolare.
III. Acordarea de ingrijiri pentru afectiuni curente
a) Acordă, la nevoie, primul ajutor preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ arondate medicilor, în limitele competenţelor.
b) Examinează, tratează şi supraveghează medical preşcolarii şi elevii, inclusiv pe cei izolaţi, până la preluarea lor de către familie/reprezentantul legal sau până la trimiterea la medicul specialist/de familie.

E. Servicii de promovare a unui stil de viaţă sănătos
I. Educatia pentru sanatate
a) Medicul, împreună cu directorul unităţii de învăţământ, iniţiază, desfăşoară şi colaborează la organizarea diverselor activităţi de educaţie pentru sănătate în cel puţin următoarele domenii:
(i) nutriţie sănătoasă şi prevenirea obezităţii;
(ii) activitate fizică;
(iii) prevenirea fumatului, a consumului de alcool, de droguri (inclusiv substanţe etnobotanice);
(iv) viaţa de familie, inclusiv boli cu transmitere sexuală (BTS);
(v) prevenirea accidentelor rutiere;
(vi) pregătirea pentru acţiune în caz de dezastre;
(vii) instruirea grupelor "Sanitarii pricepuţi";
(viii) orice alte teme privind stilul de viaţă sănătos.
(ix) prevenirea bolilor transmisibile, inclusiv prin imunizare.
b) Iniţiază şi participă, după caz, la lecţiile de educaţie pentru sănătate.
c) Participă la lectoratele cu părinţii ale căror teme vizează sănătatea copiilor.
d) Ţine prelegeri, în consiliile profesorale, pe teme privind sănătatea copiilor.
e) Organizează instruiri ale personalului didactic şi administrativ în probleme de sănătate a copiilor.
f) Consiliază cadrele didactice în legătură cu principiile promovării sănătăţii şi ale educaţiei pentru sănătate, în rândul preşcolarilor şi elevilor.
g) Participă la programe de educaţie medicală continuă, conform reglementărilor în vigoare.

Alte atribuţii

• Respectă programul de lucru stabilit și afiseaza programul de functionare la usa cabinetului medical;
• Informează conducerea Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani asupra activităţii cabinetului;
• Răspunde de completarea şi păstrarea tuturor documentelor medicale;
• Răspunde de ţinerea evidenţei primare, aşa cum este aceasta stabilită prin baremul minim pentru dotarea unui cabinet de medicină dentară şcolară;
• Colaborează cu Direcţia de Sănătate Publică Vrancea în activitatea de asistenţă medicală preventivă cat şi în cadrul controalelor acestei instituţii, punand la dispoziţie documentele medicale;
• Participă la toate convocările de instruire şi actualizare a normativelor privind activitatea medicală din reţeaua şcolară;
• Intocmeşte lunar foaia colectivă de prezenţă (pontajul), pe baza datelor înscrise în condica de prezență pentru personalul din subordine până la data de 2 a lunii următoare şi îl înaintează Compartimentului resurese umane din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani;
• Face propuneri privind includerea personalului din subordine în planul de perfecţionare profesională;
• Supraveghează şi controlează activitatea defăşurată de personalul din subordine;
• Răspunde de crearea condiţiilor necesare prestării unor acte medicale şi/sau servicii de calitate de către personalul din subordine;
• Intocmește referate de necesitate privind necesarul de medicamente, materiale sanitare, dezinfectanți și alte materiale necesare în cabinetele medicale școlare din unitatile de învîțământ în care își desfășoară activitatea;
• Ȋn colaborare cu compartimentul resurse umane, ȋntocmeste fisele de post pentru personalul de specialitate pe care il coordoneaza;
• Realizează evaluarea performanţelor profesionale a personalului din subordine;
• Numeşte un înlocuitor pentru perioadele de absenţă din unitate;
• Participa la intocmirea programului de lucru centralizat al serviciului de asistenta medicala, alaturi de personalul de la resurse umane;
• Face propuneri de redistribuire a personalului medical din subordine in institutiile de invatamant in care este deficit de personal;
• Respectă regulile şi măsurile de apărare împotriva incendiilor sau a situaţiilor de urgenţă, conform Legii 307/2006 - privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
• Respectă atribuţiile privind securitatea şi sănătatea în muncă, conform Legii nr.319/2006 prevăzute în Instrucţiunile interne pentru securitatea şi sănătatea în muncă;
• Respectă prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare, Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de conduită etică și profesională emise la nivelul instituției. Respectă normele de etică și deontologie profesională în relațiile cu colegii de muncă și beneficiarii serviciilor medicale și cu personalul din cadrul unității de învățământ;
• Asigură confidenţialitatea datelor precum şi aplicarea prevederilor Legii 190/18.07.2018 privind masuri de punere in aplicare a Regulamentului UE 2016/679 si a prevederilor Regulamentului UE 2016/679 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date ;
• Face propuneri fundamentale pentru elaborarea proiectului bugetului de venituri şi cheltuieli a unităţilor de învăţămant din subordine;
• Avizează cererile de concediu de odihnă, concediu fără plată, etc. pentru personalul sanitar din subordine care îsi desfăşoară activitatea în cabinetele medicale scolare;
• Are obligaţia verificării prezenţei personalului din subordine şi consemnarea prezentei acestuia în condica de prezenţă; datele înscrise în condica de prezență trebuie să corespundă și să respecte întocmai programul școlar aprobat anual;
• Răspunde material, disciplinar sau penal, după caz, pentru nerespectarea atribuţiilor şi obligaţiilor prevăzute de prezenta fişă a postului;
• Prezentarea avizulului anual pentru autorizarea exercitării profesiei si asigurarea de malpraxis in baza carora are dreptul sa își exercite profesia, in momentul expirării celor anterior emise la compartimentului resurse umane ;
• Indeplineşte orice alte atribuţii stabilite de directorul executiv şi medicul coordonator în limitele competenţelor funcţiei.

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect