A XIV-a ediție a “Târgului de Carte”
2019-10-31 00:00

A XIV-a ediție a “Târgului de Carte”

 

Am onorat astăzi cu plăcere invitația D-nei Director a Bibliotecii Județene "Duiliu Zamfirescu", de a lua parte la deschiderea celei de-a XIV-a ediție a "Târgului de Carte", dedicată „Anului Cărții" în România. Mă bucur că în biblioteca vrânceană există oameni implicaţi şi pricepuţi în a aduce publicului cititor evenimente diversificate și interesante.

 

Trăim într-o lume a tehnologiilor informaționale, în care tinerii preferă mai degrabă cititul de pe tableta, ori telefon, însă îi asigur că nimic nu se compară cu mirosul specific al cărților vechi de colecție sau foșnetul unei coperți noi.

 

Cartea e singura cale către o lume mai bună, de aceea îi îndemn să-și îndrepte pașii și către bibliotecă, pentru că acolo sufletul culege din cărți toate cuvintele frumoase și-nțelepte și le îmbogățește cu adevărat vocabularul.

 

Mulțumesc organizatorilor pentru invitație, îi felicit, le urez succes în cele 4 zile de târg și le mulțumesc că sunt promotorii culturii focșănene.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect