Răspundem cetățenilor din Municipiul Focșani
2020-06-28 21:58:47

Răspundem cetățenilor din Municipiul Focșani

Ca urmare a apariției în presa locală a unui articol semnat de un cetățean care reclamă o "ticăloasă licitație", considerăm că este în interesul opiniei publice să facem câteva precizări:
- în Focșani sunt înregistrate 50.000 de vehicule, în afară de cele câteva mii care tranzitează zilnic orașul, practic de cinci ori mai multe față de numărul parcărilor existente;
- de la înființare, SC Parking Focșani SA a ajuns să gestioneze un număr de aproximativ 10.000 locuri de parcare în Municipiul Focșani;
- au fost înființate mai multe parcări noi, respectiv Parcarea din Cartierul Sud (zona Velo-Park); Parcarea de la Casa de Cultură "Leopoldina Bălănuță", Parcarea Electrica, Parcarea de la Vamă și Parcarea Eroilor (în spatele Magazinului Milcov);
- trebuie precizat faptul ca ÎNAINTE de reabilitare, parcarea din spatele Magazinului Milcov avea doar 87 locuri, capacitatea sa fiind astfel mărita cu peste 50%;
- chiar și așa, pentru Parcarea Eroilor din spatele magazinului Milcov sunt înregistrate de la locatarii din zonă nu mai puțin de 180 de cereri pentru cele 138 locuri de parcare.
- urmare a numărului mai mare de solicitări față de numărul de locuri de parcare disponibile, singura variantă LEGALĂ de a atribui aceste locuri este licitația.
- nu este prima situație în care apelăm la această procedură, licitarea locurilor de parcare făcându-se în conformitate cu statutul SC Parking SA Focșani;
- procedura de licitație se regăsește peste tot unde există o societate care administrează locurile de parcare din oraș, exemple fiind: Brașov, Sibiu, Piatra Neamț, Cluj-Napoca sau Oradea;
- Primăria Municipiului Focșani a întocmit documentațiile necesare pentru realizarea unei parcări în zona Electrica, care ar urma să aibă peste 200 de locuri: două nivele subterane și trei supraterane.

Având în vedere aceste aspecte, sperăm că darea în folosință a acestei parcări cu regim mixt rezidențial/cu plată va rezolva cât mai multe dintre problemele actuale, sesizate de-a lungul timpului atât de locatarii din zonă cât și de societățile comerciale aflate în acest perimetru.
Cât despre procedura de licitație aflată în desfășurare, menționăm încă o dată faptul că aceasta este publică, tocmai pentru a nu exista suspiciuni, drept pentru care profităm de ocazie și invităm pe această cale și presa să asiste la desfășurarea licitației de săptămâna viitoare.

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect