Propunere acordare titlului de ”Luptător în linia întâi împotriva COVID-19”
2021-01-14 18:28:06

14 ianuarie 2021  


         Propun acordarea titlului de "Luptător în linia întâi împotriva COVID-19" unui număr de 237 cadre medicale de la Spitalul de Urgență "Sfântul Pantelimon", Focșani În urma propunerilor pe care le-am făcut încă de anul trecut, cu privire la acordarea unui titlu de cetățean de onoare sau a unui alt titlu cadrelor medicale care luptă în linia întâi cu pandemia de COVID-19, am primit un număr mare de sugestii din partea celor de la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon" Focșani. Drept urmare, am decis să oferim tuturor cadrelor medicale (medici, asistenți medicali, infirmieri, alți angajați) din cadrul Secțiilor Infecțioase, ATI și UPU de la Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon" Focșani titlul de "Luptător în linia întâi împotriva COVID-19". Este vorba despre 237 cadre medicale din cele trei secții care, din punctul meu de vedere, sunt eroi care luptă ca în vreme de război, cu toate eforturile. Și-au neglijat familiile, și-au neglijat chiar și propria sănătate, punându-se de foarte multe ori în pericol și expunându-se zi de zi unui risc enorm. Voi propune Consiliului Local al Municipiului Focșani ca titlul de "Luptător în linia întâi împotriva COVID-19" să fie acordat cu ocazia Zilei personalului medical, instituită în data de 11 martie, conform Legii nr. 56/2020. Practic, în 2021 este primul an când se va marca această zi specială, iar noi dorim să o facem deosebită pentru cei care s-au sacrificat în această perioadă - medici, asistenți medicali, infirmieri, alți angajați din Spitalul Județean de Urgență "Sfântul Pantelimon" Focșani. Toate cele 237 persoane vor primi, pe lângă acest titlu, o plachetă, un buchet de flori și un premiu care constă în contravaloarea impozitului pe proprietate pentru un an de zile. Fac precizarea că acest premiu se va acorda în anul fiscal 2022 și nu va putea fi mai mare de 2.000 lei. 

 

Primar,

Cristi Valentin Misăilă  

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect