Procesul verbal al sedintei de indata a Consiliului local, din data de 16 decembrie 2013
2013-12-18 00:00:00

 

              R O M A N I A

        JUDETUL VRANCEA

      MUNICIPIUL FOCSANI

         CONSILIUL LOCAL

 

 

 

P R O C E S    V E R B A L

din 16 decembrie 2013

 

 

 

 

 Astăzi, data de mai sus, la sediul Primăriei Municipiului Focşani din B-dul Dimitrie Cantemir nr. 1 bis, are loc şedinţa de îndată a Consiliului Local al Municipiului Focşani.

             D-nul Eduard-Marian Corhană, Secretar al municipiului Focşani, deschide şedinţa de îndata din 16.12.2013, şedinţă convocată prin dispoziţia d-lui Primar nr. 6329/ 14.12.2013, constatând că în sală sunt prezenţi un număr de 21 de consilieri atât cât alcătuiesc Consiliul local municipal în acest moment, este astfel îndeplinită condiţia art. 40 alin. (1) din Legea nr. 215 / 2001, privind administraţia publică locală, republicată cu modificarile şi completările ulterioare.

 

            La sedinta participa:

§  d-nul  Decebal Bacinschi - Primar al municipiului Focşani;

§  d-na Carmen Grosu - director executiv , Direcţia economică;

§  d-na Micsunica Baciu - Director executiv Directia resurse umane;

§  d-nul Dan Liviu Pogorevici - Director Administratie publica locala;

§  d-nul Marian Mihu - inspector  serviciu comunicare;

§  d-na Cristina Dascalescu - Sef serviciu administratie publica locala, agricultura, cadastru;

§  d-na Cristina Costin - sef serviciu, investitii, fond locativ;

§  d-na Carmen Pascaru - Consilier juridic, aparatul permanent de lucru al Consiliului local.

 

             La  şedinţă mai participă cetăţeni ai municipiului Focşani, precum şi reprezentanţi ai mass-mediei locale.

 

În continuare dl. Preşedinte de şedinţă Dragoş Puiu Horhocea prezinta proiectele ordinii de zi care cuprinde:

 

1. proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Realizarea instalaţiilor de iluminat ornamental în Piaţa Unirii - municipiul Focşani";

 

2. proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului local al municipiul Focşani pe anul 2013;

 

Nu sunt discutii si se supune la vot ordinea de zi si se aproba cu 18 voturi „pentru" si 3 voturi „abţinere" a d-nilor consilieri Gheorghiţă Berbece, Neculai Tănase, Lilian Ilie.

 

 

Se prezintă punctul 1 al ordinii de zi: proiect de hotărâre aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Realizarea instalaţiilor de iluminat ornamental în Piaţa Unirii - municipiul Focşani".

Dl. consilier Neculai Tănase "stimaţi colegi constat că în timp ce colegii dumneavoastra şi mă refer la majoritatea USL votează la ceas de noapte legi penale, observ că la noi aici la Focşani se propun şedinţe în dimineaţa zilei fără să ştim despre ce este vorba. Nu avem nici un raport în spatele acestor proiecte de hotărâri. Chiar aş vrea să fac un protest şi nu este prima oară când se întâmplă, venim cu nişte proiecte fără a fi argumentate într-un fel, nu ştiu ce se întâmpla, pentru ce votăm noi aceste proiecte? Este o urgenţă, este de îndată să ştim şi noi d-le Primar şi nu mă adresez numai dumneavoastră, ci mă adresez tuturor. Nu este corect, eu nu pot să votez, eu vă spun de la început din respect pentru cetăţenii pe care-i reprezint nu pot sa votez „da" sau „împotrivă" ceva ce nu ştiu. Când o să ştiu despre ce este vorba atunci o să votez, deocamdată vă spun că mă „abţin"."

Dl. Primar Decebal Bacinschi "în cursul zilei de vineri am primit un telefon de la Direcţia de Finanţe şi mi s-a spus că data de 16.12.2013 este ultima zi când se mai pot face plăţi. În condiţiile în care aveam posibilitatea să plătim pe 23, 24.12.2013, fiind şedinţa pe data de 19.12.2013 am spus că nu este nici un fel de problemă, dar venind cu acest nou termen, pe data de 16.12.2013, am zis să convocăm aceasta şedinţă de îndată la ora 10,00 astăzi în condiţiile în care proiectele o să se supună atenţiei dumneavoastră vor fi aprobate să am posibilitatea până după-amiază să fac plăţile. Cred ca era in jurul orei de 12,30 când am primit aceasta comunicare de la Direcţia de Finanţe."

Dl. consilier Neculai Tănase "şi nu a fost timp să se facă un raport, o documentare a acestor proiecte?"

Dl. Primar Decebal Bacinschi "d-le consilier toate proiectele sunt perfect legale, au raport în spate, au tot ce le trebuiesc."

Dl. consilier Neculai Tănase "probabil aveti dumneavoastră pentru că nouă nu ne-ati dat nimic."

Dl. Primar Decebal Bacinschi "nu s-au transmis?"

D-na Cristina Dăscălescu "am transmis sâmbătă toate documentele."

Dl. consilier Lilian Ilie "d-le Primar sunt de acord că cei de la Finanţe v-au transmis că trebuie astăzi să facem aceste plăţi, dar eu nu pot să fiu de acord ca la aceste proiecte de hotărâre să nu avem nimic, nici un raport, nimic. Nu putem vota ceva fără să cunoaştem."

Dl. consilier Liviu Ioan Oloeriu "d-le preşedinte de şedinţă vreau sa vă propun ceva. Suntem în slujba cetăţenilor, avem rapoartele haideţi să discutăm aici. Dacă la comisia de buget s-a votat mai repede, ne lămurim aici despre ce este vorba, nu putem spune că nu suntem informaţi, dumnealor se vor abţine sau vor vota în cauza, cunoscând problema. Haideţi să discutăm exact despre ce este vorba."

Dl. consilier Bogdan Emilian Matişan "d-le preşedinte, stimaţi colegi, există o practică, o cutumă a Consiliului Local şi cred că este de bun simţ, că atunci când se convoacă o şedinţa de îndată toate aceste documente pe care dumneavoastră le solicitaţi pe buna dreptate, în speţa rapoartele care stau la baza proiectelor de hotărâre să le găsim la comisie atunci când le discutăm. Din câte ştiu am venit în sala de şedinţe acum 5-10 minute de la comisia de buget, acolo s-au discutat punctual fiecare proiect de hotărâre de pe ordinea de zi, tocmai datorită faptului că această şedinţă este de îndată şi întotdeauna s-a întâmplat lucrul acesta, nu am avut niciodată pe mail-urile noastre sau în dosarele personale aceste rapoarte la Hotărârile de Consiliu Local propuse a fi dezbătute în plenul Consiliului. Nu ştiu de ce atâta tam tam pe un subiect cu care noi suntem obişnuiţi să lucrăm aşa. D-le preşedinte cred că lucrurile au fost dezbătute suficient, haideţi să trecem la vot."

 

Dl. preşedinte de şedinţă Puiu Dragoş Horhocea "tot ceea ce discutăm aici au fost discutate în comisie acum 20 de minute pe fiecare proiect în parte. Practic toată lumea din sală, toţi cei care vom vota astăzi am vazut fiecare proiect, nu înteleg de ce mai facem zeci de mii de discuţii, sunt declaraţii politice, sunt de acord. Atâta timp cât am fost de acord sau ne-am abţinut în comisie să trecem să votăm."

Dl. consilier Neculai Tănase "d-le preşedinte cred că dumneavoastră sunteţi   într-o eroare, ştiţi când s-a făcut anunţul pentru comisie? Eu de exemplu am aflat întâmplător acum 15-20 minute."

Dl. consilier Cătălin Vrabie "stimaţi colegi că am aflat la 8,30, la 9,00, la 9,30, dl. consilier Tănase a fost la şedinţa de comisie, ati fost la şedinţă."

Dl. consilier Neculai Tănase "am venit cu întârziere pentru ca nici măcar nu am ştiut de şedinţă."

Dl. consilier Cătălin Vrabie "aţi fost la şedinţă, este o scăpare a aparatului, cu ocazia aceasta le-am atras atenţia, nu o să se mai întâmple. Fie că am aflat la 8,30 - 9,00 - 9,30 este o şedinţă destul de simplă, avem de votat nişte alocări de sume în aşa fel încât să achităm până la sfârşitul anului tot ce avem de achitat. Este vorba de utilităţi la şcoli, de datorii la doua, trei şcoli care au datorii restante şi de alocare la Orăşelul Copiilor, sunt trei chestiuni mari şi late, care nu suportă o discuţie atât de lungă. Discutăm după aceea de ce s-a făcut într-un fel sau altul, stabilim cu dl. Primar ce trebuie să facă aparatul mai departe, haideţi să trecem la vot este o şedinţă de îndata. Asta şi spune şedinţa de îndată este o şedinţă pe picior, este o şedinţă unde se primesc materialele cu 5 -10 minute înainte. Nu sunt chestiuni care să suporte foarte multe discuţii. Haideţi să trecem la vot, votaţi cum consideraţi că este bine pentru interesul cetăţeanului şi după care discutăm procedura ulterior."

Dl. Primar Decebal Bacinschi "cineva a făcut aici propunerea să luam fiecare poziţie în parte ca să o discutăm şi astăzi dimineaţă am vorbit cu 3-4 unităţi şi am întrebat ce datorii mai au. Ca să luam legătura cu 60-70 de unităţi este greu de vineri şi efectiv proiectul l-am terminat acum dimineaţă cu o ora înainte de a începe această şedinţă pentru că unii colegi de-ai noştri, unităţi din subordine, au înţeles ce bani le mai trebuie, unii ce bani mai au de plătit, a trebuit să discutăm cu toţi referitor la ce facturi mai au de plată anul acesta. Această discuţie am finalizat-o acum puţin timp, când eram la sedinţa de comisie. A trebuit să luam legătura cu toţi directorii, acesta este motivul pentru care am ajuns până aici. Nu este nici un fel de scuză din partea mea, nu am dorit altceva decât astăzi să avem posibilitatea acolo unde mai avem nişte datorii să le plătim. Nu le plătim astăzi este ultima zi, asta e le plătim anul viitor."

Dl. consilier Aurel Bâcu "am discutat până acum o procedură, nu ştiu or fi sau nu sincope, este o şedinţă de îndată, am mai facut şedinţe de îndată, dar noi suntem la discutarea proiectului nr. 1 după câte îmi amintesc şi nimeni de aici nu ştie care este proiectul cu nr. 1, mai ales presa, este aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii "Realizarea instalaţiilor de iluminat ornamental în Piaţa Unirii - municipiul Focşani", acesta est proiectul nr. 1, iar pentru acest proiect se alocă încă 5 miliarde lei. Deci un obiectiv care deja este realizat şi inaugurat şi pentru care mai dîm 5 miliarde lei să mai punem o emblemă pe care scriem "La mulţi ani" şi nu mai stiu ce. Eu ştiu că de când sunt în Consiliul Local un obiectiv ca să fie realizat i se aprobă indicatorii tehnico-economici, după care durează nu ştiu cât şi după care se apucă lumea de treabă şi se realizează obiectivul dacă se realizează pentru că îmi amintesc la fel de bine că am mai aprobat în această vară şi toamnă indicatori tehnico-economici la multe străzi din Focşani, străzi care vor rămâne nefăcute până la finalul acestui an, chiar dacă au fost în plan să le facem. Pe picior se aprobă indicatorii tehnico-economici la un obiectiv care deja funcţionează si cât? 5 miliarde lei în condiţiile în care sunt facturi la şcoli şi obiectiv mult mai urgente a fi realizate decât aceşti 5 miliarde lei. Oare pentru ce sunt banii aceştia, 5 miliarde? Eu şi grupul nostru pentru asta nu votează. 5 miliarde lei erau folositori cetăţenilor care ne-au trimis aici pentru cu totul altceva, nu pentru acest sclipici."

Dl. consilier Neculai Tănase "să înţeleg că au început discuţiile vis-à-vis de proiectul nr. 1, nu? Vis-à-vis de acest proiect nr. 1 eu am înţeles că s-a făcut deja investiţia şi acum trebuie plătită, nu?"

Nu mai sunt discuţii şi se supune la vot proiectul de hotărâre şi se adoptă cu 15 voturi „pentru" si 6 voturi „abţinere" a d-nilor consilieri Gheorghiţă Berbece, Neculai Tănase, Lilian Ilie, Lionida Milea, Aurel Bâcu si a d-rei consilier Manuela Axente, devenind hotărârea nr. 365

 

Se prezintă punctul 2 al ordinii de zi: proiect de hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului local al municipiul Focşani pe anul 2013.

Dl. consilier Aurel Bâcu „as intreba-o pe d-na Grosu la cât se ridică valoarea banilor pe care îi dăm pentru achitarea unor facturi la lucrările care deja s-au executat în obiectivele şcolare, aveti o sumă?"

D-na Carmen Grosu „în acest proiect este vorba de  53 mii lei alocaţi pentru Scoala nr. 7, 1,300 miliarde lei la Colegiul Unirea, iar restul de  2,2 miliarde lei sunt doar facturi de utilităţi şcolare."

Dl. consilier Aurel Bâcu „în total fac 4 miliarde lei pentru obiective şi 5 miliarde pentru plata plasei cu sclipici."

Dl. preşedinte de şedinţă Puiu Dragoş Horhocea „am un amendament de facut si anume: propun diminuarea cheltuielilor la Liceul nr. 1 Edmond Nicolau cu 35 mii lei şi suplimentarea sau alocarea sumei de 35 mii lei pentru Liceul Ion Mincu."

Dl. consilier Cătălin Vrabie "s- a tot vorbit despre plasa asta cu slipici de care spune dl. consilier Bâcu, dar plasa aceasta este tot pentru cetăţenii municipiului Focşani, nu este nici pentru dumneavoastră, nici pentru nimeni altcineva. Cei 4 miliarde de care spuneaţi in antiteza cu cei 5 miliarde alocati la  Oraşelul Copiilor reprezintă tot ce înseamnă facturi existente la acest an. Atenţie! Este o precizare pe care trebuie să o înţelegem, Primăria municipiului Focşani nu mai are la acest moment faţă de nici un constructor din municipiul Focsani, care a lucrat la şcoli, nici o datorie şi cu banii pe care i-am alocat acum achităm tot ce înseamnă facturi la utilităţi până la şfârşitul anului. Adică şi dacă am fi avut 20 miliarde lei nu puteam să-I alocăm în avans pentru plata facturilor din ianuarie, februarie sau alte facturi. Se putea aloca în timpul anului mai mult, asta este o alta discuţie, dar la momentul acesta noi am achitat toate facturile pe care le avem transmise către Consiliul Local şi Primăria municipiului Focşani de la toti constructorii din municipiul Focşani."

Dl. Primar Decebal Bacinschi "d-nelor si d-nilor consilieri in municipiul Focşani în 2000 şi 2004 am făcut nişte investitii legate de acest iluminat ornamentat de sărbători. De atunci au fost alocate sume foarte mici pentru oraş, pentru aceaste sărbători de iarnă. Anul acesta am considerat că este cazul să suplimentăm un pic pentru că de ani de zile nu s-au mai cheltuit, dacă reţineţi şi dacă ştiţi şi ştiţi de altfel, în fiecare an nu am facut altceva decât am montat acele elemente vechi şi de demult. Ele au fost inventariate şi în fiecare an ele au fost folosite. Anul acesta am considerat fiind Piaţa noua că este necesar o investiţie pentru copii de sărbători. Această investiţie rămâne a noastră, ea va fi inventariată, o vom folosi la anul şi peste doi ani ş.a.d.m., deci am făcut o investiţie de acum pentru Piaţa Uniri nou refăcută. Ştiţi că înainte de a reface Piaţa Unirii era o plasă pe toata suprafaţa Pieţei, s-a renunţat la ea şi acum s-a montat alta, de aceea am facut această investiţie anul acesta."

Dl. consilier Neculai Tănase "ştiu că nu prea vă convine că iau cuvântul, dar asta este. Deci d-le Primar ceea ce spuneţi dumneavoastră departe de mine gândul că n-aş fi de acord cu aceste investiţii frumoase pentru focşăneni, însă aceste investiţii trebuiesc discutate, eu aşa cred. În momentul de faţă, personal nu sunt în situaţia de a şti dacă aceasta rectificare bugetară, de exemplu, este în regula sau nu. Eu nu pot  să votez în sensul acesta, nu există din punctul meu de vedere transparenţa necesară pentru a putea spune că în momentul de faţă această rectificare este în regula din toate punctele de vedere. În situaţia aceasta o să mă abţin la vot, eu nu pot să dau un vot în care să nu ştiu absolut tot."

Nu mai sunt discutii si se supune la vot proiectul de hotarare cu amendament si se adopta cu 18 voturi „pentru" si 3 voturi „abţinere" a d-nilor consilieri Gheorghiţă Berbece, Neculai Tănase, Lilian Ilie, devenind hotărârea nr. 366

 

Dl. Primar Decebal Bacinschi "săptămâna aceasta avem foarte multe activităţi o să le dăm  şi la presă, dar eu vreau să vi le aduc dumneavoastră în atenţie. Joi pe 19.12.2013 de la ora 08,00 şi cred că va fi şi pe 20.12.2013, împărţirea celor 400 de pachete de la Cantina de Ajutor Social. Ştiţi că am aprobat suma de bani pentru a împărţi aceste pachete, dacă doriţi să participaţi nu este nici un fel de problemă, maşinile vor pleca de la Cantina de Ajutor Social, s-au făcut toate demersurile necesare ca totul că fie în regula, inclusiv DSV, DSP şi toate celelalte. Pentru că nu prea ne înţelegem cu cei de la Direcţia de Sport, am considerat şi aş cere şi părerea dumneavoastră, noi vrem să premiem numai din municipiul Focşani 17 sportivi. Dacă ati fi de acord înainte de începerea şedinţei ordinare de joi aceşti sportivi să fie premiaţi aici în cadrul Consiliului Local, să-i invităm aici să-I premiem. Am mai hotărât pe data de 19.12.2013, ora 17.00 - 17.30 când veţi termina şedinţa de Consiliu Local să mergem cu toţii în Piaţa Unirii şi să deschidem Orăşelul Copiilor, să vina Moş Crăciun, să împărţim daruri la copii, aici în faţă, pe explanadă, unde se vor aprinde şi beculeţele acestea de aici. Iar la ora 18.00 dacă doriţi să participaţi la sala Balada la Moş Crăciun European concurs organizat de Consiliul Local al Tinerilor din municipiul Focşani. Vineri la ora 10,00 avem de premiat cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie şi am spus să fie la ora 10,00 aici în sala mare fiind vorba de 19 cupluri. Am zis să participaţi şi dumneavoastră este un lucru foarte frumos. Cam acestea ar fi activităţile care noi    le-am propus săptamâna aceasta şi ne-aţi face plăcere să fiţi alături de noi. Totodată o să vă înmânăm nişte invitaţii pentru mâine la ora 11,00 la CET-ul nou, dorim să punem în funcţiune noua centrală câteva luni mai devreme faţă de contractul iniţial. S-au terminat probele şi dacă doriţi mâine să participaţi vă invităm cu plăcere."

 

Dl. preşedinte de sedinţă Dragoş Puiu Horhocea consideră că au fost epuizate toate punctele de pe ordinea de zi, consideră lucrările sedinţei încheiate şi mulţumeşte tuturor pentru participare.

             Drept care s-a încheiat prezentul proces verbal.

 

 

 

 

            PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                               S E C R E T A R U L

                                                                                    MUNICIPIULUI FOCŞANI,

               Dragoş Puiu Horhocea                                  Eduard-Marian Corhană

 

 

 

         ÎNTOCMIT,

    Daniela Bobeica

 

 

 

 

 

 

BD/1 ex.

 

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect