Primăria Municipiului Focșani premiază seniorii și „cuplurile de aur”
2023-10-18 12:20:54

Primăria Municipiului Focșani premiază seniorii și „cuplurile de aur”

Primarul Cristi Valentin Misăilă anunță că municipalitatea continuă premierea, în semn de respect și apreciere, pentru seniorii nonagenari și cuplurile focşănene care au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă.
Astfel, toate "cuplurile de aur" sunt serbate de municipalitate prin acordarea de flori, tort, a unei diplome de fidelitate şi a unui premiu în valoare de 500 lei.
Focșănenii care au trecut de pragul celor 90 de ani primesc flori, o diploma de longevitate și 500 de lei.
Pentru a beneficia de aceste premii, cei interesați TREBUIE să completeze o cerere tip, care poate fi găsita în format fizic la registratura Primăriei Municipiului Focșani sau poate fi descărcată de pe link-urile de mai jos.
Acest formular trebuie însoțit de copii după buletinele celor doi parteneri de viață, care să facă dovada că ambii au domiciliul pe Focșani, precum și după certificatul de căsătorie.
De asemenea, persoanele longevive vor depune atașat cererii copie după buletin, care să ateste faptul că au domiciliul actual în Municipiul Focșani.


Vă așteptăm cu drag.

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

CERERE TIP LONGEVITATE

CERERE TIP FIDELITATE


 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect