O nouă ședință de îndată la Consiliul Local Focșani în data de 31 martie 2021
2021-03-30 17:26:37

O nouă ședință de îndată la Consiliul Local Focșani  în data de 31 martie 2021

Ședința Consiliului Local din data de 30 martie 2021 a avut un singur punct pe ordinea de zi - proiectul de hotărâre privind prelungirea dării în administrare a domeniului public din municipiu către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice (DDSP) Focșani. La momentul dezbaterii, consilierii PNL-USR au adus mai multe amendamente, care nu respectau toate procedurile legale, drept pentru care Primarul Cristi Valentin Misăilă a fost obligat să retragă proiectul de pe ordinea de zi. Totodată, edilul a solicitat acestora să urmeze prevederile codului administrativ, astfel încât amendamentele respective să nu afecteze legalitatea proiectului în sine.
Opinia legală a edilului a fost însușită și de consilierii PNL-USR, care în cursul zilei au revenit și au solicitat convocarea Consiliului Local în ședință de îndată pentru ziua următoare, cu un unic proiect pe ordinea de zi privind aprobarea dării în administrare pe o perioadă de 1 an către Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani a unor imobile aparținând domeniului public și privat al Municipiului Focșani, în vederea exploatării și întreținerii acestora.
Reamintim faptul că Primarul Misăilă a atras atenția asupra necesității aprobării acestui proiect, neadoptarea lui riscând să ducă la SUSPENDAREA serviciilor de salubritate, repararea străzilor, întreținerea mobilierului stradal și a spațiilor verzi, administrarea cimitirelor și serviciul de ecarisaj, începând cu data de 1 aprilie 2021, deoarece nu mai există temeiul legal în baza căruia DDSP, poate administra, conform obiectului de activitate, domeniul public al municipiului.
Pentru evitarea tuturor acestor situații, Consiliul Local al Municipiului Focșani a fost convocat în regim de urgență pentru o ședință de îndată, care va avea loc miercuri, 31 martie 2021, de la ora 11.00.

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect