Galerie Foto
Carte de oaspeți
{GALERIE_VIDEO}
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCȘANI
PRIMAR
DISPOZIȚIA NR. 6
din 14 ianuarie 2026
privind convocarea Consiliului Local al Municipiului Focşani în şedinţă extraordinară, pentru data de 19 ianuarie 2026
Primarul Municipiului Focşani,
Având în vedere prevederile art. 133 alin. (2), art. 134 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
D I S P U N E :
Art. 1. Convocarea Consiliului Local al Municipiului Focşani, în şedinţă extraordinară pentru data de 19 ianuarie 2026, ora 11,00, la sediul Primăriei municipiului Focșani din str. Cuza Vodă nr. 9A, ședință ce va avea loc cu participarea online a consilierilor locali prin intermediul aplicației Zoom.
Art. 2 Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Focșani din data de 19 ianuarie 2026, este prezentat în Anexa care face parte integrantă din dispoziție.
Art. 3 Proiectele de hotărâre înscrise la nr. 1-3 în Anexa la dispoziție au fost trimise spre avizare Comisiei de buget și administrație publică.
Art. 4 Materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi Anexă la prezenta dispoziție sunt parte componentă a dosarului special al ședinței Consiliului local al municipiului Focșani din data de 19 ianuarie 2026.
Art. 5 Dispoziția primarului, însoțită de proiectul ordinii de zi și materialele înscrise pe proiectul ordinii de zi se pun la dispoziția consilierilor locali în format electronic, prin e-mail.
Art. 6 Membrii Consiliului local al municipiului Focșani sunt invitați să formuleze și să depună amendamente asupra proiectelor de hotărâri.
Art. 7 Prevederile prezentei dispoziţii vor fi comunicate celor interesaţi de Secretarul general al municipiului Focşani prin Direcția juridică și de administraţie publică.
PRIMAR,
Cristi Valentin Misăilă
ROMÂNIA Anexa la Dispoziția nr. 6/2026
MUNICIPIUL FOCŞANI
PRIMAR
Proiectul ordinii de zi
al ședinței extraordinare a Consiliului local al municipiului Focșani ce va avea loc în data de 19 ianuarie 2026, ora 11,00, la sediul Primăriei municipiului Focșani din str. Cuza Vodă nr. 9A, ședință cu participarea online a consilierilor locali prin intermediul aplicației Zoom
1. proiect de hotărâre privind conferirea titlului de "Cetățean de Onoare al Municipiului Focșani" doamnei cântecului popular vrâncean Maria Murgoci;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
2. proiect de hotărâre privind aprobarea alocării sumei de 40,71 mii lei din bugetul local al Municipiului Focșani pe anul 2026 Liceului de Artă "Gheorghe Tattarescu" Focșani pentru organizarea în perioada 23-25 ianuarie 2026 a Simpozionului Internațional cu tema „Românii și Marile Puteri la 1859", dedicat Zilei de 24 Ianuarie 2026;
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
3. proiect de hotărâre pentru, modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Focșani nr.416/2025 privind organizarea rețelei școlare a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Focșani, pentru anul școlar 2026-2027.
Inițiator, Primar, Cristi Valentin Misăilă
PRIMAR,
Cristi Valentin Misăilă
Avizat
Secretar general al municipiului Focșani
Marta-Carmen Ghiuță