Centrul de științe aplicate de la Colegiul Unirea pe lista obiectivelor de investiții de la Ministerul Dezvoltării
2022-01-13 14:03:00

Centrul de științe aplicate de la Colegiul Unirea pe lista obiectivelor de investiții de la Ministerul Dezvoltării

Joi, 13 ianuarie 2022, Primarul Cristi Valentin Misăilă a participat la ședința Comisiei Tehnico-Economice din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde a discutat cu oficialii guvernamentali despre obiectivul de investiții "Reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Centrului de științe aplicate - Colegiul Național Unirea".
După predarea, la finalul lui 2021, a noului sediu al Liceului de Artă "Gh. Tattarescu", situat lângă Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vrancea, inceputul noului an arată că educația și modernizarea infrastructurii școlare reprezintă în continuare priorități pe agenda de lucru a edilului Municipiului Focșani.
Aflat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Primarul Misăilă a declarat că "este o bucurie să știi că acest proiect a devenit o prioritate la nivelul Ministerului și că unul dintre cele mai importante colegii din Municipiul Focșani va avea cel mai modern Centru de științe aplicate din regiune.
Până la demararea investiției vor mai trebui refăcute câteva studii, în așa fel încât viitorul Centru de științe aplicate să fie și 100% prietenos cu mediul. Tocmai de aceea vom propune ca încălzirea și alimentarea cu energie electrică să se facă prin intermediul panourilor termovoltaice și a panourilor fotovoltaice.
Realizarea Centrului de științe aplicate de la Colegiul Național "Unirea" presupune conversia vechii săli de sport în bibliotecă multimedia, extinderea acesteia cu un corp nou de clădire care cuprinde laboratoare noi și spații conexe.
Documentația tehnică propune acomodarea în cadrul obiectivului a următoarelor destinații și funcțiuni:
2 laboratoare de fizică aplicată;
1 laborator de științe integrate;
2 laboratoare de chimie aplicată;
2 laboratoare de biologie;
3 laboratoare de informatică;
1 centru multiplicare;
1 sală multifuncțională cu o capacitate de 150 - 180 locuri;
1 laborator multimedia (prelucrare imagine și tipografie digitală);
2 laboratoare de robotică;
2 cabinete pentru personalul didactic;
1 bibliotecă multimedia.
Documentația tehnică propune echiparea și dotarea întregului obiectiv cu mobilier specific destinațiilor fiecărui laborator, computere, servere, table digitale interactive, imprimante 3d, tipografii digitale, kit-uri de robotică, aparatură și ustensile pentru laboratoarele de fizică, biologie și chimie.
Așa cum am mai spus, facem din educație o prioritate pentru Municipiul Focșani și investim în infrastructura școlară pentru a oferi condiții optime de studiu și de performanță pentru TOȚI copiii noștri!"
Primarul Misăilă a reamintit faptul că Primaria Municipiului Focșani a finalizat primul sediu al unui liceu din ultimii 30 ani, iar acum sunt reabilitate energetic și sediile mai multor școli și licee - Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu", Școala Gimnazială "Anghel Saligny", precum și cantina Colegiului Tehnic "Valeriu D. Cotea". Nu în ultimul rând, la nivelul municipalității se află în fază de implementare proiectele prin care sunt reabilitate și dotate două grădinițe și o creșă - Grădinița nr. 18, Grădinița nr. 16 și Creșa nr. 7.

 

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect