Cea de-a 46-a ediție a Festivalului ”Florentin Delmar” la START
2021-11-17 11:19:50

Cea de-a 46-a ediție a Festivalului ”Florentin Delmar” la START

Avem un week-end încărcat de evenimente culturale la Focșani, care gravitează în jurul personalității filantropului maior Gheorghe Pastia.
Organizată de Ateneul Popular "Maior Gh. Pastia", cea de-a 46 ediție a Festivalului de Muzică Ușoară Românească "FLORENTIN DELMAR" începe vineri, 19 noiembrie 2021, la ora 18.00, când 17 tineri din toată țara îi vor încânta pe cei prezenți, în speranța că vor obține marele premiu! Îi veți putea auzi astfel în prima zi a festivalului, în cadrul "Concursului de interpretare", după care organizatorii v-au pregătit un recital de excepție. Pe scena Ateneului va urca, de la ora 20.00, trupa "POPFOLKLORICA", un proiect româno-norvegian, o combinație de muzică pop, jazz, blues, motown, soul, cu elemente etno și de folclor autentic, care îi reunesc, în premieră, pe Ovi și Frații Cazanoi.
Sâmbătă, 20 noiembrie 2021, Festivalul de Muzică Ușoară Românească "FLORENTIN DELMAR" continuă cu "Gala de Premiere", după care, de la 19.45 va susține un recital artista Mădălina Gaivas, câștigătoarea ediției cu numărul 45.
De la ora 20.00, pe scena Ateneului vor urca "Provincialii", o trupă care nu mai are nevoie de nicio prezentare, căci este cel mai de succes produs artistic al Focșaniului din ultimul deceniu! Anul acesta, alături de PROVINCIALII, pe scena de la Ateneul Popular va urca și NIKOLAOS PAPADOPOULOS, un foarte apreciat interpret grec. Juriul Festivalului de Muzică Ușoară Românească "FLORENTIN DELMAR" este compus din editorul muzical Andrei Filip, compozitorul Viorel Gavrilă, compozitorul Nicolae Caragia, compozitorul și interpretul Adrian Romcescu. Președintele juriului este maestrul Horia Moculescu, cetățean de onoare al Municipiului Focșani.
Festivalul "FLORENTIN DELMAR" este moderat de Alexandra Velniciuc, Ionuț Ungureanu și Sorin Francu.
Biletele se pot procura de la Agentia de bilete din Piața Unirii nr. 3 sau pe whatsapp la numărul 0769.115.319 .
Tot în acest week-end, Teatrul Municipal "Maior Gh. Pastia" organizează, cu sprijinul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Focșani, Zilele Porților Deschise, pentru a marca 108 ani de la inaugurarea unuia dintre cele mai frumoase teatre din România.
Vineri, 19 noiembrie 2021, de la ora 14.00, va fi vernisată o expoziție de fotografie veche în foaierul Teatrului Municipal "Maior Gh. Pastia", iar sâmbătă și duminică, de la ora 10.30, vor fi organizate tururi ghidate pentru cei care doresc să afle povestea teatrului focșănean.
Cu această ocazie, va fi lansat și un pliant dedicat istoriei Teatrului Municipal "Maior Gh. Pastia". Urmăriți pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Focșani pentru a fi la curent cu ultimele noutăți privind organizarea evenimentelor din acest week-end.
Agenda culturală completă a week-endului 19-21 noiembrie 2021 o veți putea consulta pe pagina de Facebook a Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Focșani.

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect