Cadrele didactice din Focșani, instruite cu privire la protecția împotriva SARS-CoV-2
2020-08-31 17:11:50

La inițiativa doamnei doctor Diana Stoica, medic epidemiolog la Spitalul Județean de Urgență "Sf. Pantelimon" Focșani, în perioada 31 august - 11 septembrie 2020, Primăria Municipiului Focșani va derula o campanie de instruire a personalului în 20 de unități de învățământ preuniversitar de stat cu privire la protecția individuală, protecția colectivă și combaterea riscului îmbolnăvirii cu coronavirusul SARS-CoV-2.
Astăzi, 31 august 2020, a avut loc o primă sesiune de instruire a cadrelor didactice la Școala Gimnazială "Nicolae Iorga". A fost prezentat un plan privind protecția elevilor și cadrelor didactice. De asemenea, s-a stabilit ca fiecare sală de clasă să aibă un plan de curățenie și dezinfecție, dar și ce materiale să se folosească. Astfel, se vor putea folosi produse speciale pentru curățat băncile și catedra, respectiv servețele umede cu alcool (minim 60%) iar pentru dezinfecția podelelor se vor folosi produse 2 în 1 cu detergent și dezinfectanți. La instruire au participat medici specialiști, personalul medico-sanitar al unităților de învățământ, cadre didactice și personalul nedidactic.
Instruirile vor continua, conform unui grafic stabilit de comun acord cu directorii unităților de învățământ, după orele 14.00. Iată lista unităților școlare unde urmează să mai aibă loc instruiri:

1. Şcoala Gimnazială "Ion Basgan"
2. Şcoala Gimnazială "Oana-Diana Renea"
3. Şcoala Gimnazială "Anghel Saligny"
4. Şcoala Gimnazială Nr. 7
5. Şcoala Gimnazială "Alexandru Vlahuță"
6. Şcoala Gimnazială "Ștefan cel Mare"
7. Şcoala Gimnazială "Duiliu Zamfirescu"
8. Colegiul Tehnic "Edmond Nicolau"
9. Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi"
10. Liceul Tehnologic "G.G. Longinescu"
11. Colegiul Tehnic "Ion Mincu"
12. Colegiul Tehnic "Valeriu D. Cotea"
13. Colegiul Naţional "Al.I. Cuza"
14. Colegiul Naţional "Unirea"
15. Colegiul Economic "Mihail Kogălniceanu"
16. Colegiul Național Pedagogic "Spiru Haret"
17. Liceul de Artă "Gheorghe Tattarescu"
18. Liceul cu Program Sportiv Focşani
19. Colegiul Tehnic Auto "Traian Vuia"

 

 

Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Depunere documente online Depunere documente online

Depune documente: Investiții, Agricol, Urbanism, ITL, Petiții, L544, etc.

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar