Apel către cetățeni privind noile insule ecologice pentru colectarea deșeurilor
2025-10-29 12:48:02

Apel către cetățeni privind noile insule ecologice pentru colectarea deșeurilor

 

 

Primarul Cristi Valentin Misăilă face un apel la simțul civic al cetățenilor din Municipiul Focșani pentru a nu mai arunca gunoaie în zona noilor insule ecologice pentru colectarea deșeurilor.

 

 


Din păcate, unele persoane nu înțeleg că doar împreună putem avea grijă de curățenia orașului nostru. În ultima perioadă avem foarte multe situații în care cetățenii preferă să arunce deșeuri în aceste locații, ignorând afișele prin care sunt informați că noile containere nu sunt funcționale. Un gest iresponsabil și disprețuitor față de eforturile depuse pentru a păstra un oraș curat și frumos.

 


Noile containere sunt montate de Primăria Municipiului Focșani în cadrul unui proiect de modernizare a serviciului de colectarea a deșeurilor. Considerăm că aceste insule ecologice digitalizate supraterane și subterane sunt o soluție modernă prin care vrem să oferim cele mai bune servicii cetățenilor.


Insulele ecologice supraterane au fost amplasate în cele 90 de locații stabilite în oraș dar încă NU SUNT funcționale. Au fost aplicate inclusiv afișe prin care cetățenii sunt informați că nu trebuie să depună deșeuri în aceste containere. Menționăm că după obținerea avizelor vor începe lucrările de montare a celor 10 insule ecologice subterane.

 


Insulele ecologice sunt compuse dintr-un ansamblu de containere inteligente pentru colectarea separată a deșeurilor la care accesul se va face pe bază de carduri autorizate.


Precizăm că noile pubele vor aduce mai multe beneficii și vor îmbunătăți serviciile asigurate cetățenilor din Municipiul Focșani.

 


Noul sistem asigură o evidență clară a utilizatorilor, prin utilizarea cardurilor, dar și o reducere a costurilor cu transportul deșeurilor deoarece operatorul este notificat atunci când pubelele sunt pline.
Considerăm că aceste containere sunt o soluție modernă care va rezolva problema mirosurilor neplăcute și vandalizarea actualelor pubele de gunoi folosite în Municipiul Focșani.


Deocamdată, insulele supraterane NU SUNT fincționale și NU POT FI utilizate pentru depozitarea deșeurilor.


Facem un apel către cetățenii Municipiului Focșani să NU FORȚEZE aceste echipamente noi, să NU LASE deșeuri lângă ele și să folosească, în continuare, pubelele de gunoi gestionate de operatorul de salubritate Polaris M Holding.

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect