Anunț public referitor la întocmirea Listei de priorităţi pentru obţinerea unei locuinţe pentru tineri destinate închirierii pentru anul 2025
2025-03-10 16:37:18

Conform prevederilor art.14, alin 7 și art.15 din Hotărârea de Guvern nr. 962/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea solicitanților care au acces la locuințe și a ordinii de prioritate în soluționarea cererilor înregistrate, se realizează în mod obligatoriu după criterii cadru cuprinse în anexa nr.11 și care se adoptă, cu avizul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației, de autoritățile publice locale care preiau în administrare aceste locuințe.
În acest sens, Primăria Municipiului Focşani anunţă faptul că solicitanţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii(ANL), care au depus dosare până la data de 31.12.2024, pot depune completări la dosare cu orice documente prin care au intervenit modificări privind starea civilă, starea de sănătate, numărul de membri ai familiei, studii noi absolvite, schimbarea locului de muncă, adeverințele de salariat (soț, soție) cu venitul net, cu mențiunea expresă a punctului de lucru pentru titularul cererii, până pe data de 20.03.2025.
Menționăm faptul că neactualizarea adeverințelor de salariat, va duce la nepunctarea dosarului pentru acest criteriu.
Documentele aduse în completare se vor depune la registratura Primăriei Municipiului Focșani- sediul din str. Longinescu nr.4, telefon contact-0237236000, int 211

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Calendar

Etica și integritateFii un exempluInfoConsRespectConect