Anunț privind Regulamentul pentru repartizarea în vederea închirierii locuințelor din fondul locativ de stat
2022-07-08 11:50:38

 

 

Primăria municipiului Focșani anunță faptul că în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 189/30.06.2022 a fost aprobat Regulamentul pentru repartizarea în vederea închirierii locuințelor din fondul locativ de stat aparținând Municipiului Focșani.
Conform acestui regulament au fost modificate criteriile de acces la o locuință din fondul locativ de stat, dar și formularul cu documentele necesare care trebuiesc prezentate de solicitanți împreună cu cererea de atribuire a unei astfel de locuință.
Având în vedere aceste modificări, este necesar actualizarea dosarelor depuse în vederea obținerii unei locuințe din fondul locativ de stat până la data de 29.07.2022
În acest sens, titularii cererilor se pot prezenta la Primăria municipiului Focșani, serviciul Administrarea domeniului public și privat, publicitate, pentru relații suplimentare privind actualizarea dosarelor.
Documentele aduse în completare se vor depune la Centrul de comunicare cu Cetățenii din holul primăriei, până la data de 29.07.2022.

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect