Angajații Primăriei Focșani au fost testați pentru COVID- 19
2020-08-03 18:31:17

Angajații Primăriei Focșani au fost testați pentru COVID- 19

În urma solicitării adresate Direcției de Sănătate Publică Vrancea, specialiști din cadrul instituției s-au deplasat în zilele de 30 și 31 iulie 2020 la sediul Primăriei Municipiului Focșani în vederea testării personalului nostru pentru infecţia cu COVID-19.
Reamintim faptul că anterior acestei solicitări, un angajat al municipalității și unul dintre viceprimari au fost confirmați pozitiv. De altfel, funcționarul public respectiv a și fost internat pentru a i se putea administra tratamentul corespunzător. În ceea ce îl privește pe viceprimar, întrucât nu prezenta simptome, acesta a intrat în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
După analiza testelor efectuate săptămâna trecută în rândul colegilor noștri, a reieșit un singur rezultat neconcludent, persoana în cauză aflându-se în izolare la domiciliu până la clarificarea situației. Toate celelalte teste sunt negative.
În același timp la Primăria Municipiului Focșani se mențin măsurile de prevenire a răspândirii pandemiei de COVID-19, activitatea cu publicul desfășurându-se cu respectarea măsurilor legale.

 

Biroul de presă

 

 

Înapoi


Servicii Online

Depunere documente online Depunere documente online

Depune documente: Investiții, Agricol, Urbanism, ITL, Petiții, L544, etc.

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar