Exproprierea pentru cauză de utilitate publică - autostrada Buzău-Focșani

Exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local

 

HOTĂRÂRE Nr. 1144/2022 din 14 septembrie 2022, privind declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Buzău-Focşani", aprobarea listei imobilelor proprietate publică a statului, precum şi a listei imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional


EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI


PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 923 din 21 septembrie 2022

 

Având în vedere dispoziţiile art. 12 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 130/2022 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Autostrada Buzău-Focşani", judeţele Buzău şi Vrancea,
în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. 1
Se aprobă amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Buzău-Focşani", prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, conform variantei finale a studiului de fezabilitate.
ART. 2
(1) Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Buzău-Focşani", situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1 şi aflate pe raza municipiului Buzău şi a localităţilor Vadu Paşii, Cochirleanca, Ziduri, Râmnicelu, Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat din judeţul Buzău, pe raza localităţilor Sihlea, Dumbrăveni, Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, Răstoaca, Vânători, Odobeşti şi a municipiului Focşani din judeţul Vrancea, expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
(2) Se aprobă lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii, potrivit alin. (1), situate pe raza municipiului Buzău şi a localităţilor Vadu Paşii, Cochirleanca, Ziduri, Râmnicelu, Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat din judeţul Buzău, pe raza localităţilor Sihlea, Dumbrăveni, Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, Răstoaca, Vânători, Odobeşti şi a municipiului Focşani din judeţul Vrancea, potrivit alin. (1), proprietarii sau deţinătorii acestora, precum şi sumele individuale aferente despăgubirilor, prevăzută în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
(3) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
(4) Se aprobă lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, care fac parte din coridorul de expropriere, situate pe amplasamentul aprobat conform art. 1, prevăzută în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre.
ART. 3
(1) Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional "Autostrada Buzău-Focşani", situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, aflate pe raza municipiului Buzău şi a localităţilor Vadu Paşii, Cochirleanca, Ziduri, Râmnicelu, Valea Râmnicului şi Râmnicu Sărat din judeţul Buzău, pe raza localităţilor Sihlea, Dumbrăveni, Gugeşti, Slobozia Ciorăşti, Milcovul, Răstoaca, Vânători, Odobeşti şi a municipiului Focşani din judeţul Vrancea, sunt în cuantum de 35.541,60 mii lei şi se alocă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în conformitate cu Legea bugetului de stat pe anul 2022 nr. 317/2021, cu modificările şi completările ulterioare, la capitolul 84.01 "Transporturi", subcapitolul 03 "Transport rutier", titlul 61 "Proiecte cu finanţare din sumele aferente componentei de împrumut a PNRR", articolul 61.06 "Transferuri din bugetul de stat către întreprinderi publice şi institute naţionale de cercetare-dezvoltare pentru susţinerea proiectelor aferente PNRR".
(2) Sumele individuale prevăzute la alin. (1) se virează de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii într-un cont de trezorerie deschis pe numele Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., în termen de cel mult 30 de zile de la data aprobării cererii de deschidere de credite, conform prevederilor art. 4 alin. (8) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 53/2011, cu completările ulterioare, la dispoziţia proprietarilor/deţinătorilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes naţional, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, în vederea efectuării plăţii despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condiţiile legii.
ART. 4
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., răspunde de realitatea datelor înscrise în lista cuprinzând imobilele proprietate privată, în lista imobilelor proprietate publică a statului, precum şi în lista imobilelor proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale, situate pe amplasamentul prevăzut la art. 1, de corectitudinea datelor înscrise în documentele care au stat la baza stabilirii acestora, precum şi de modul de utilizare, în conformitate cu dispoziţiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
ART. 5
Planul de amplasament al lucrării de utilitate publică de interes naţional, prevăzut la art. 1, se aduce la cunoştinţa publică şi prin afişarea la sediile consiliilor locale implicate şi, respectiv, prin afişare pe pagina proprie de internet a expropriatorului, în condiţiile legii.
ART. 6

 

Anexele nr. 1 - 4*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Notificare

 

Anexa1 - Studii privind ocuparea terenurilor, identificarea proprietarilor și a suprafețelor de teren afectate

Anexa2 - Lista cuprinzând imobilele proprietate privată supuse exproprierii care fac parte din coridorul lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Buzău-Focșani"

Anexa3 - Lista cuprinzând imobilele proprietate publică a statului care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Buzău-Focșani"

Anexa4 - Lista cuprinzând imobilele proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale care fac parte din coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes național "Autostrada Buzău-Focșani"

 

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect