Startul evenimentelor pentru sărbătorirea celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Romane
2018-01-23 00:00

Startul evenimentelor pentru sărbătorirea celor 159 de ani de la Unirea Principatelor Romane


Elevii au fost cei care au găsit de cuviință să se unească azi într-un șir de manifestări diverse, concursuri, ateliere, expoziții, convorbiri, toate prilejuite de Mica Unire.

 

La Colegiul Al.I.Cuza cluburile de debate, arte vizuale, jurnalism, foto si cinematografie, dans, teatru, muzică au organizat programe de interes comun, concursuri și prezentări, finalizate cu Hora Unirii. Importanța culturii a fost marcată prin inființarea Centrului Cultural Cuza, ca sprijin și pornire pentru descoperirea și dezvoltarea celor talentați si nu numai.

 

Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Județene Vrancea a făcut Hora celor 159 de vederi online ale copiilor de la Biblioteca din Aiud - Alba, acompaniați de primarii celor două localități, într-un schimb de idei, urări și proiecte comune.

 

Tot într-o Horă a Unirii s-au întâlnit foști și actuali elevi de marcă ai Colegiului Unirea, în acompaniamentul fanfarei militare din Garnizoana Focșani și a Ansamblului Țara Vrancei, pentru a marca evenimentul al cărui nume îl poartă această instituție de învățământ.

 

Extrem de fericiți, plini de sentimente înălțătoare pentru ceea ce înaintașii ne-au lăsat nobilă moștenire, elevi, profesori, invitați, alături de Primarul Cristi Misăilă, și-au dat mână cu mână în hora străbună, identitate a Centenarului Marii Uniri din acest an.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar