Miercuri, 26 ianuarie 2022, începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, în România
2022-01-21 12:44:55

Din 26 ianuarie 2022, începe vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani în România. Platforma de programare (vaccinare-covid.gov.ro) permite deja programarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani, pentru data de 26 ianuarie. Programarea se va efectua doar în centrele de vaccinare regăsite în platformă cu denumirea P_Ped, prin intermediul conturilor părinților sau ale reprezentanților legali. La acest moment, în platforma de programare sunt configurate aproximativ 220 cabinete de vaccinare pediatrice la nivel național.
Unul dintre aceste cabinete de vaccinare pediatrice se află în cadrul centrului de vaccinare împotriva COVID-19, organizat de Direcția de Asistență Socială Focșani la dispensarul medical Sud, situat în strada Revoluției nr. 12, al cărui program de funcționare este momentan zilnic, între orele 08:00 - 20:00, de luni până duminică.
Vaccinarea se poate realiza și fără programare, prin prezentare directă în cabinetele centrelor de vaccinare dedicate copiilor sau în cabinetele medicilor de familie care au solicitat doze pediatrice, pe tot parcursul programului de lucru.
Este obligatoriu acordarea consimțământului informat de către părinți sau de către reprezentantul legal al minorului și efectuarea triajului medical prin completarea chestionarului de triaj dedicat copiilor.
Schema de vaccinare a copiilor cu vaccinul Cominarty (Pfizer BioNTech) este de 10 micrograme/doză (10 µg), la interval de 21 de zile; administrarea fiecărei doze se efectuează intramuscular, similar celorlalte grupe de vârstă eligibile. Este important de precizat faptul că, dacă se inițiează vaccinarea copiilor care împlinesc 12 ani între administrarea celor două doze, aceștia continuă schema de vaccinare cu doza pediatrică de 10 µg.
În urma finalizării evaluării datelor științifice a rezultat că raportul beneficiu/risc este pozitiv, mai ales la copiii care au comorbidități și care prezintă un risc crescut de a dezvolta forme severe ale infecției cu SARS-CoV-2.
Vaccinarea rămâne soluția sigură și eficientă pentru învingerea pandemiei COVID-19, iar vaccinurile utilizate în România sunt autorizate de EMA (Agenția Europeană a Medicamentului), cel mai important for decizional, care reunește experți la nivel european.
CNCAV (Comitetul Național de Coordonare a Campaniei de Vaccinare) asigură populația de transparență și responsabilitate în comunicarea cu prioritate a tuturor informațiilor de interes, astfel încât procesul de vaccinare al populației să se realizeze întru-un mediu favorabil și sigur pentru toate persoanele care doresc să se imunizeze împotriva COVID-19.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Focșani

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect