Amenzi pentru cei care vandalizează și murdăresc locurile de joacă
2019-09-08 11:16:10

Amenzi pentru cei care vandalizează și murdăresc locurile de joacă

 

Bucuriile celor mici sunt din păcate umbrite de gesturile unora dintre cei mari. La nici câteva ore de la inaugurarea noului loc de joacă de la Gară, am putut constata că există persoane care nu au niciun respect față de copiii noștri în primul rând, dovadă în acest sens stând chiar comportamentul și atitudinea acestora. Nu este normal să ai coșul de gunoi la mai puțin de doi pași de tine și tu să arunci semințe și tot felul de gunoaie pe jos. La fel cum nu este normal nici ca persoane cu înălțimea și greutatea unor adulți să se joace într-un mod necorespunzător în ansambluri special amenajate de fapt pentru cei mici.


În aceste condiții, toți cei mai sus amintiți au fost ieri amendați de către Poliția Locală a Municipiului Focșani, astfel de acțiuni urmând a avea loc zilnic. În plus, anunțăm încă o dată că pentru toate locurile de joacă, nu doar pentru cel de la Gară, vom asigura pază și supraveghere video.
Totodată însă, facem și un apel public la toți cetățenii să respecte ordinea și liniștea publică, dar și limita de vârstă în locurile de joacă!


Depinde de noi în primul rând să nu distrugem ceea ce abia s-a făcut și să păstrăm în cele mai bune condiții aceste locuri în care copiii noștri se pot bucura și juca în voie.


Primar
Cristi Valentin Misăilă

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect