Sectoarele de drumuri naționale preluate de curând în administrarea municipalității au intrat deja în atenția serviciilor de specialitate ale autorităților, mai exact, în ceea ce privește păstrarea sub control a stării de curățenie.

Cu sprijinul celor de la Direcția de Dezvoltare Servicii Publice, persoanele beneficiare de ajutor social continuă să fie participanți activi la menținerea aspectului îngrijit al străzilor, la colectarea zilnică a sacilor cu gunoi, pentru buna desfășurare a ritmului zilnic al activităților urbei.
Programul de menținere a curățeniei municipiului nu este unul ușor de realizat, însă avem convingerea că împreună putem să construim o imagine atrăgătoare pentru Focșani, așa cum ne dorim cu toții.