În atenția agenților economici din Municipiul Focșani
Aducem la cunoștința agenților economici din Municipiul Focșani care desfășoară activități comerciale, alimentație publică și prestări de servicii că au obligația conform HCL nr.25/26.01.2017 privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice precum și ale cetățenilor privind gospodărirea Municipiului Focșani, modificată prin HCL nr.114/30.04.2020, să respecte următoarele prevederi:
- Să efectueze și să mențină curățenia trotuarelor, a părții carosabile a străzii sau a drumului, a locurilor de parcare pe care le folosesc, să îndepărteze gheața și zăpada de pe trotuarele din dreptul imobilelor și incintelor în care își desfășoară activitatea;
- Să nu împiedice personalul care execută lucrări de deszăpezire și curațenie a străzilor și să elibereze carosabilul în cazul căderilor de zăpadă la solicitarea autorităților locale .
Nerespectarea sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin prezenta hotărâre atrage răspunderea contravențională și se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1000 lei.