Primarul Municipiului Focșani solicită demisia șefului Centrului pentru persoane vârstnice

2019-10-01 19:27:32

Primarul Municipiului Focșani solicită demisia șefului Centrului pentru persoane vârstnice


Am aflat cu tristețe de ultimele evenimente în care a fost implicat șeful Centrului pentru persoane vârstnice din Focșani și țin să anunț în mod public faptul că dezaprob total astfel de abateri. 

 

Consider că ceea ce s-a întâmplat nu poate fi scuzat în niciun fel.

 

Totodată, reamintesc cetățenilor că anul trecut, când a fost acuzat de hărțuire sexuală, am solicitat organelor de anchetă să cerceteze și să se pronunțe în acest sens. De altfel, ancheta oficială a și confirmat ulterior că acuzațiile au fost nefondate, dosarul fiind clasat, întrucât fapta nu există.

 

De aceasta dată, domnul Ifrim recunoaște și regretă ceea ce s-a întâmplat.

 

Chiar și asa însă, conduita obligatorie pentru o astfel de poziție mă obligă să îi solicit demisia în mod public.


Primar
Cristi Valentin Misăilă