Victorie categorica a echipei de handbal in meciul de ramas bun
2018-05-19 00:00

Victorie categorica a echipei de handbal in meciul de ramas bun

 

Astăzi, 19 mai, ne-am luat la revedere în cel mai plăcut mod posibil de la băieții noștri, mulțumindu-le din suflet pentru momentele frumoase petrecute alături de ei în acest sezon. În schimb, ei ne-au oferit o victorie superbă, muncită și binemeritată, ca o mare echipă ce se respectă și își iubește cu adevărat suporterii.

 

Am luat cu toții parte la un spectacol, atât în teren cât și în tribune, la el contribuind din plin evoluția și reușitele individuale ale băieților. Toate sub privirile noului antrenor al echipei, profesorul Sandu Iacob, cel care din sezonul viitor va prelua frâiele formației noastre. O primire ca la carte și o victorie a băieților sub forma unui salut adresat noului tehnician, ce va avea datoria, din sezonul viitor, să ducă formația noastră între cele mai bune 8 echipe din țară.

 

Iubitorii handbalului și nu numai știu că Sandu Iacob a fost unul dintre cei mai buni jucători de după '89, fost căpitan al echipei naționale a României, pentru care a îmbrăcat tricoul de aproape 200 de ori și în prezent, unul dintre cei mai valoroși, experimentați și apreciați antrenori din handbalul românesc.

 

Să îi urăm bun venit și mult succes noului tehnician, dar în același timp să-i mulțumim din plin profesorului Viorel Ciubotaru, cel care, de-a lungul timpului, ne-a adus atât de multe bucurii, construind și formând actuala echipă de care cu toții suntem mândri.

 

Galerie Foto

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect