Primăria Municipiului Focşani organizează concurs/examen pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor funcţii publice de execuţie vacante

ANUNŢ

Primăria Municipiului Focşani organizează concurs pentru ocuparea funcţiilor publice de execuţie vacante de:

1 - inspector clasa I gradul profesional principal la Serviciul investiții - Direcția managementul proiectelor și investițiilor din cadrul Primăriei Municipiului Focşani
Condiţii de participare la concurs
- Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Condiţii specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul de licență - Inginerie civilă specializarea Construcții civile, industriale și agricole sau specializarea Căi ferate drumuri și poduri.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
- cunoştinte de operare pe calculator, nivel mediu.

2 - inspector clasa I gradul profesional principal la Serviciul investiții - Direcția managementul proiectelor și investițiilor din cadrul Primăriei Municipiului Focşani
Condiţii de participare la concurs
- Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Condiţii specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul de licență - Inginerie civilă specializarea Construcții civile, industriale și agricole sau specializarea Căi ferate drumuri și poduri.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;
- cunoştinte de operare pe calculator, nivel mediu.

3 - inspector clasa I gradul profesional debutant la Serviciul investiții - Direcția managementul proiectelor și investițiilor din cadrul Primăriei Municipiului Focşani
Condiţii de participare la concurs
- Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Condiţii specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul de licență - Inginerie civilă specializarea Construcții civile, industriale și agricole sau specializarea Căi ferate drumuri și poduri.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: -
- cunoştinte de operare pe calculator, nivel mediu.

4 - inspector clasa I gradul profesional debutant la Serviciul investiții - Direcția managementul proiectelor și investițiilor din cadrul Primăriei Municipiului Focşani
Condiţii de participare la concurs
- Condiţii generale: candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Condiţii specifice:
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Domeniul de licență - Inginerie civilă specializarea Construcții civile, industriale și agricole sau specializarea Căi ferate drumuri și poduri.
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: -
- cunoştinte de operare pe calculator, nivel mediu.

Concursurile/examenele se vor desfăşura la sediul Primăriei Municipiului Focşani.
Data organizării concursurilor/examenelor este de 13 iunie 2017, ora 10.00 - proba scrisă, data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. În cadrul concursurilor/examenelor se desfăşoară proba suplimentară de testare a cunoştinţelor PC - nivel mediu în data de 13 iunie 2017, ora 9.00.
Bibliografiile şi programa analitică pentru proba suplimentară de verificare a cunoştinţelor în domeniul IT - nivel mediu se afişează la sediul şi pe site-ul Primăriei Municipiului Focşani www. focsani.info.
Dosarele de înscriere la concursuri/examene se depun la Compartimentul resurse umane, organizare, camera 103, et. 1, în perioada 03.05 - 22.05.2017. Relaţii suplimentare la Compartimentul resurse umane organizare - telefon 0237/213416.

Înapoi

Servicii Online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Tel. cetățeanului

0237-233.333

sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar