Primăria Municipiului Focșani instituie încă un serviciu de eliberare online a documentelor
2019-05-10 13:08:51

Primăria Municipiului Focșani instituie încă un serviciu de eliberare online a documentelor

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI INSTITUIE ÎNCĂ UN SERVICIU DE ELIBERARE ONLINE A DOCUMENTELOR

 

Începând din data de 09.05.2019, Primăria Municipiului Focșani eliberează online Certificatele de atestare a edificării/extinderii construcției și se pot depune online comunicările privind începerea execuției lucrărilor.
Astfel, la serviciile online furnizate cetățenilor din domeniului URBANISM, se adaugă serviciile mai sus menționate, după cum urmează:
Accesând direct link-urile de pe pagina web a Primăriei Municipiului Focșani (http://www.focsani.info), puteți beneficia de:

ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE ATESTARE A EDIFICĂRII/EXTINDERII CONSTRUCȚIEI SAU DE DEPUNERE ONLINE A COMUNICĂRILOR PRIVIND ÎNCEPEREA EXECUȚIEI LUCRĂRILOR
urmând pașii de mai jos:

1. Se accesează platforma PCUe la adresa http://edirect.e-guvernare.ro, sau accesând link-ul din pagina web a Primăriei,
2. După autentificare se accesează Creează Solicitare. La secțiunea "Instituție" se caută „Primăria Municipiului Focșani".
3. Se selectează procedura: Emitere certificat de atestare a edificării/extinderii construcției sau Comunicare privind începerea execuției lucrărilor.
4. În secțiunea deschisă se vor încărcă documentele solicitate (unele dintre acestea trebuie semnate electronic).
5. Utilizatorul va primi o înștiințare pe e-mail când Certificatul de atestare a edificării /extinderii construcției va fi disponibil pentru a fi descărcat în format digital, din platforma.

Sunt, în continuare, valabile și serviciile online anterioare, adică:

- ELIBERAREA CERTIFICATULUI DE URBANISM

- PLĂȚI ONLINE
Primăria Municipiului Focșani este înscrisă în sistemul național Ghiseul.ro, care permite plata online a obligațiilor către bugetul local a tuturor cetățenilor. Astfel se pot plăti impozite (clădiri, terenuri, auto), precum și alte taxe sau amenzi, fără a mai fi nevoie ca cetățenii să ajungă la ghișeele de plăți din cadrul primăriei;

- VIZUALIZARE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE
Sistemul prin care se pot vizualiza impozitele și taxele locale proprii de către cetățenii interesați (accesul în sistem se va face după obținerea datelor de identificare de la serviciul de Impozite și Taxe locale din Primăria Municipiului Focșani);

- REGISTRATURA PRIMĂRIEI
Permite vizualizarea stadiului unei solicitări depuse la Primăria Municipiului Focșani. Pentru acesta utilizatorul are nevoie de numărul de înregistrare primit la depunerea solicitării către instituție și de data depunerii acestuia.

Pentru informații mai detaliate cu privire la modul de utilizare a serviciilor electronice puteți accesa site-ul Primăriei Focșani, la secțiunea „Servicii On-line".

 

Primar
Cristi Valentin Misăilă

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect