Focșănean amendat de Poliția Locală pentru aruncarea gunoiului
2019-03-14 10:35:28

Focșănean amendat de Poliția Locală pentru aruncarea gunoiului

Focșănean amendat de Poliția Locală pentru aruncarea gunoiului


În ziua de 13.03.2019, în jurul orei 17, o echipă a Poliției Locale aflată în patrulare pe strada Fundătura Milcov din Municipiul Focșani, în apropierea sediului Comat S.A., a identificat în flagrant un cetățean în timp ce descărca o căruță plină cu moloz. De altfel, această zonă este cunoscută ca fiind preferată de cei ce depozitează în mod ilegal gunoiul.
În urma verificărilor s-a constatat că numitul L. V., este domiciliat în Focșani, nefiind probabil la prima acțiune de acest fel.
În consecință, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 5, lit. h din H.C.L. 25/2017, privind obligațiile și răspunderile instituțiilor publice, ale agenților economici, ale altor persoane juridice, precum și ale cetățenilor, privind gospodărirea Municipiului Focșani.
Totodată, atragem în mod public atenția că Poliția Locală va intensifica în perioada următoare acțiunile de prevenire și combatere a acestor contravenții. Trebuie să fim conștienți că astfel de manifestări reprobabile nu afectează doar imaginea orașului nostru, ci reprezintă și un atentat la sănătatea întregii populații.

 

Biroul de presă

 

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect