Concert simfonic al Orchestrei de Cameră UNIREA ce va avea loc la 14 noiembrie
2016-11-08 14:53:06

Concert simfonic al Orchestrei de Cameră UNIREA ce va avea loc la 14 noiembrie

Ateneul Popular "Mr.Gh.Pastia"
Focşani, Piaţa Unirii nr.3

 

COMUNICAT

 

Avem bucuria de a vă invita să luaţi parte la concertul simfonic al Orchestrei de Cameră UNIREA ce va avea loc la 14 noiembrie cu începere de la ora 19:00 la Sala mare a Ateneului Popular "Mr Gh.Pastia", in cadrul Stagiunii de Concerte 2016-2017.
În prima parte a concertului orchestra va interpreta două lucrări de factură romantică: prima, deşi compusă în perioada barocului italian de celebrul Tomaso Albinoni, a fost refăcută după manuscris de către muzicologul Remo Giazotto care i-a conferit trăsăturile melancolice ce o fac bine cunoscută; cea de-a doua, o Serenadă pentru orchestră de coarde aparţine compozitorului Josef Suk, un discipol al lui Antonin Dvorak, ce a scris această lucrare în perioada studenţiei (1893) dar care i-a adus faima, câsţigându-şi chiar şi simpatia lui Johannes Brahms.
Cea de-a doua parte rezervă două lucrări romantice: Suita Holberg op.40 de Edvard Grieg, o lucrare in cinci părţi, bazată pe forme de dans ale sec.XVIII, şi o lucrare a compozitorului britanic Edward Elgar intitulată Introducere şi Allegro op.47, la care muzicienii din cvartetul Consonanţe (Stefan Epuran, Ioana Pecingina, Iulian Bolog, Alexandra Elefterescu) sunt solişti (un format nou pentru muzica secolului XX), dar o lucrare similară poemului simfonic care a avut şi are succes de public şi critică.

Orchestra va evolua sub bagheta dirijorului Vincent GRŰGER.

Se pot procura abonamente la pretul de 50 lei (2 concerte) si bilete la pretul de 25 lei si 15 lei (redus)


DIRECTOR, Valentin Gheorghiţă

 

Fișiere atașate

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificat de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Calendar

Etica și integritateInfoConsRespectConect