Comunicat de presă
2018-02-12 16:16:12

Comunicat de presă

COMUNICAT DE PRESĂ


La initiativa domnului Presedinte Marian Oprisan, la Focsani a aparut ideea construirii unui nou spital judetean care sa deserveasca la standarde moderne intreaga comunitate din judetul nostru. Primul pas insa in acest demers il reprezenta identificarea terenului necesar unei asemenea constructii. Odata identificat acest teren, am dorit inventarierea sa in domeniul public al Municipiului Focsani pentru ca numai astfel putea fi transmis mai departe in domeniul public al judetului Vrancea. Din pacate, consilierii locali PNL si domnul consilier local Costel Birsan au respins acest proiect, declarand public ca nu „este nicio graba".
Gestul iresponsabil al acestor consilieri a fost aspru criticat de catre cetateni, atat din Focsani, cat si din judet, care si-au exprimat nemultumirea fata de faptul ca liberalii pun mai presus interesele de partid decat cele ale focsanenilor si vrancenilor.
Totodata, ca sa evitam un blocaj evident pe acest subiect, dar mai ales pentru ca acest nou spital reprezinta un obiectiv de interes judetean, am stabilit, in temeiul legii, ca administratia publica judeteana este abilitata sa se ocupe de dezvoltarea acestui proiect. In consecinta, am inaintat intreaga documentatie catre Consiliul Judetean Vrancea, care a inclus pe ordinea de zi a sedintei din data de 15 februarie proiectul ce prevede inventarierea suprafetei de 6,2 ha teren in domeniul public al judetului Vrancea in vederea construirii unui spital judetean.
Disperati ca nu mai pot bloca acest proiect in Consiliul Local si ca sunt nevoiti sa suporte si apostrofarile miilor de focsaneni care condamna gestul lor iresponsabil, consilierii locali PNL ( inclusiv domnul Costel Birsan) au incercat o lovitura de imagine printr-o convocare a unei sedinte extraordinare care nu respecta cadrul legal in vigoare.
Mai precis, au lasat la registratura Primariei Municipiului Focsani o simpla adresa denumita pompos si fara niciun temei legal Convocare pentru o sedinta extraordinara in care sa se aprobe trecerea suprafetei de 6,2 ha din domeniul public al Municipiului Focsani in domeniul public al judetului Vrancea. Drept pentru care au si primit raspuns prin care li s-a comunicat ca nu se poate da curs solicitarii din urmatoarele motive:
- La convocatorul sedintei extraordinare ar fi trebuit atasat si proiectul de hotarare cuprins in ordinea de zi pentru a putea fi transmis consilierilor locali, lucru care nu s-a intamplat;
- Consiliul Local al Municipiului Focsani este deja convocat in sedinta ordinara pentru data de 14 februarie, solicitarea PNL fiind pentru o sedinta extraordinara cu doar doua zile mai devreme, ceea ce anula urgenta solicitarii lor;
- Referitor la terenul vizat a fi transmis catre judet, asa cum solicitau consilierii PNL, acest lucru este practic imposibil, intrucat din punct de vedere legal trebuie mai intai sa inventariezi un teren in domeniul public al municipiului ca sa-l poti transmite ulterior judetului. Ori atata vreme cat tocmai consilierii PNL au respins la sedinta precedenta inventarierea acestui teren in domeniul public al Municipiului Focsani, acest teren nu putea fi transmis judetului Vrancea pentru ca pur si simplu nu poti transmite ceea ce nu ai.
Toate aceste aspecte au fost aduse si la cunostinta consilierilor PNL inca din data de 8 februarie 2018, ceea ce arata ca orice alt demers al acestora pe acelasi subiect nu este decat o incercare de a sterge din memoria colectiva gestul lor iresponsabil prin care s-au opus costruirii unui nou spital judetean doar pentru ca initiativa a venit din partea PSD.
Nu in ultimul rand, am dori sa reamintim opiniei publice ca la finalul anului 2017, dupa 2 sedinte extraordinare la care nu au binevoit sa participe, desi pe ordinea de zi erau proiecte foarte importante pentru focsaneni, consilierii locali PNL au declarat in mod public ca nu vor mai veni la nicio sedinta extraordinara atata timp cat Cristi Misaila va fi Primar al Municipiului Focsani.
Iata insa ca si-au calcat in picioare propriul lor cuvant, dovedind inca o data, daca mai era nevoie, ca singurele interese ale consilierilor PNL sunt cele personale si de imagine, nicidecum cele ale cetatenilor din Municipiul Focsani, care i-au investit in aceasta functie.

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar

Dinu Lipatti