Andreea Răducan aduce "Țara Campionilor" la Focșani
2019-04-03 16:05:07

Andreea Răducan aduce "Țara Campionilor" la Focșani

Andreea Răducan aduce "Țara Campionilor" la Focșani


Miercuri, 3 aprilie, la sediul Primăriei Municipiului Focșani a avut loc întâlnirea dintre președintele Federației Române de Gimnastică, campioana olimpică Andreea Răducan și conducerea administrației publice locale în vederea organizării la Focșani a unui eveniment sportiv în cadrul programului "HAI CU NOI ÎN ȚARA CAMPIONILOR". La discuții au participat și reprezentanți ai Consiliului Județean Vrancea, Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, CSM 2007 și Clubul Sportiv Școlar Focșani.
Acest program național de selecție a micilor talente în gimnastică s-a desfășurat în 2018 la Ploiești, Buzău și Arad, iar prima etapă din acest an va avea loc la Focșani pe data de 1 iunie 2019, cu ocazia aniversării Zilei Internaționale a Copilului.
Obiectivul întregului program, inclusiv a selecției de la Focșani, este asigurarea continuării practicării gimnasticii, prin atragerea către acest sport a unui număr cât mai mare de copii, în scopul formării și perfecționării unor generații valoroase de gimnaste și gimnaști începând cu ciclul olimpic 2024. Practic se dorește astfel să se pună bazele obținerii de noi rezultate pe plan mondial de către gimnastica românească. Tocmai de aceea primul pas în această direcție este reprezentat de selecția copiilor cu vârsta între 4-7 ani, copii ale căror calități fizice și pshice îi recomandă ca viitori performeri.
În perioada următoare vom reveni cu detalii privind organizarea evenimentului de la Focșani, unde suntem siguri că vom găsi copii talentați, care să le calce pe urme marilor noștri campioni Nadia Comăneci, Andreea Răducan, Marius Urzică, Gina Gogean sau Mirela Țugurlan, ca să amintim doar câțiva dintre cei care ne-au făcut de atâtea ori să fim mândri că suntem români.


Primar
Cristi Valentin Misăilă

 

Înapoi


Servicii Online

Eliberare Certificate de Urbanism Eliberare Certificate de Urbanism

Obtine un certificate de urbanism on-line

Registratura primărie Registratura primărie

Vizualizare stadiu documente intrate în registratura Primăriei

Petiţii Petiţii

Depune o petitie online si urmareste evolutia

Vizualizare Impozite, taxe locale Vizualizare Impozite, taxe locale

Posibilitatea de a plati online taxele si impozitele

Plăţi online Plăţi online

Posibilitatea de a plati alte servicii online

Plată SMS acces transport greu Plată SMS acces transport greu

valabilă din 10 iulie 2017

Tel. cetățeanului

0237-233.333


sau întrebați aici

Newsletter

Înscrieți-vă la newsletterul primăriei și veți fi la curent cu ultimele informații.

trimite

Calendar

AEP